hakim bey - haosul

sursa: http://whitefireonblackfire.wordpress.com/2009/02/

Haosul nu a murit niciodata. Lespede primordiala necioplita, unic monstru adorabil, inert si spontan, mai ultraviolet decat orice mitologie (precum umbrele dinaintea Babilonului), prima unitate existentiala nediferentiata inca radiind senina precum flamurile negre ale Asasinilor, intamplatoare si intoxicata perpetuu.

Haosul apare inaintea tuturor principiilor de ordine si entropie- nici zeitate nici larva, dorintele sale imbecile inconjoara si definesc fiecare coregrafie posibila, toate elementele eterice si flogistice: mastile sale sunt cristalizari ale propriului anonimat, asemenea norilor.

Totul in natura este perfect real inclusiv constienta, nu exista absolut niciun motiv de alarmare. Nu numai ca lanturile Legii au fost rupte, nu au existat niciodata; demonii nu au pazit niciodata stelele, Imperiul nu a fost niciodata inceput, Eros nu si-a lasat barba niciodata.

Nu asculta ce s-a intamplat: ei te-au mintit, ti-au vandut idei despre bine si rau, ti-au dat indoiala corpului tau si rusinea profetiei tale haotice, au inventat cuvinte de dezgust pentru iubirea ta moleculara, te-au hipnotizat cu nepasare, plictisit cu civilizatie si toate emotiile sale arghirofile.

Nu este nici o devenire, nici o revolutie, nici o lupta, nici o cale; esti deja monarhul propriului invelis- libertatea ta inviolabila asteapta sa fie completata numai de catre dragostea altor monarhi: o politica a visarii, urgenta ca albastrul cerului.

Lepadarea tuturor drepturilor si ezitarilor iluzorii ale istoriei necesita economia unei legendare Epoci de Piatra- samani nu preoti, barzi nu lorzi, vanatori nu politisti, culegatori de lenevie paleolitica, gentili ca sangele, dezbracati pentru un semn sau pictati ca pasarile, plutind pe valul existentei clare, prezentul atemporal.

Agenti ai haosului arunca priviri incandescente catre orice sau oricui capabil a fi martor conditiei lor, febrei luminii si placerilor. Sunt treaz numai in ceea ce iubesc si doresc pana la teroare- orice altceva e doar mobilier blindat, anestezie cotidiana, apatie sub-reptiliana a regimelor totalitare, cenzura banala si durere inutila.

Avatarii haosului actioneaza ca spioni, sabotori, criminali ai amorului obsesiv, nici altruisti nici egoisti, accesibili precum copiii, manierati precum barbarii, rosi de obsesii, someri, dereglati senzual, ingeri salbatici, oglinzi ai contemplarii, ochi precum florile, pirati ai tuturor semnelor si sensurilor.

Iata-ne facind crapaturi intre peretii bisericilor, scolilor statului si fabricilor, toti monolitii paranoizi. Separati de trib prin nostalgia salbatica, ne fortam calea catre cuvinte pierdute, bombe imaginare.

Ultima manifestare posibila este cea care defineste perceptia insasi, o coarda de aur invizibila ce ne leaga: dansuri ilegale pe coridoarele tribunalului. Daca te-as saruta aici ar numi-o un act de terorism– sa ne luam deci pistoalele la culcare si sa trezim orasul in miezul noptii- banditi beti sarbatorind cu pesticide, mesajul gustului de haos.

Hakim Bey
- CHAOS: THE BROADSHEETS OF ONTOLOGICAL ANARCHISM, 1985