Despre adevar (ori mai degraba despre minciuna)

-Stiu ca esti un om dintr-o bucata si te mandresti cu asta. Dar pune-ti si tu intrebarea: de ce sa spunem adevarul? Ce anume ne leaga de el? Si de ce, in general, consideram calitatea de a spune adevarul o virtute? Inchipuie-ti ca te intalnesti cu un nebun care sustine ca e peste si ca toti suntem niste pesti. Te iei cu el la cearta? Te dezbraci in fata lui si-i arati ca n-ai aripioare de peste? Sau ii spui de la obraz ce gandesti despre el? Hai, vorbeste!
Daca i-ai spune numai si numai adevarul, numai ceea ce gandesti cu adevarat despre el, ai intra intr-o discutie serioasa cu un nebun si, in consecinta, ai ajunge tu insuti sa fii nebun. Asa e si cu lumea care ne inconjoara. Daca m-as indaratnici sa-i spun adevarul de la obraz ar insemna s-o iau in serios. Si a lua in serios ceva atat de neserios inseamna sa devii tu insuti neserios. Asadar, precum vezi, eu trebuie sa mint, daca nu vreau sa-i iau in serios pe nebuni si sa nu devin unul dintre ei.

(...) si i se paru ca, de fapt, toti oamenii cu care se intalnea la noul loc de munca nu erau decat niste linii supte de o hartie sugativa, niste fiinte nestatornice, cu atitudini labile, niste fiinte fara o substanta temeinica; dar ceea ce-i mai grav, mult mai grav (ii veni in minte in continuare) e faptul ca el insusi nu este altceva decat o umbra a acestor oameni umbriti, deoarece isi epuiza toata ratiunea pentru a li se adapta si a-i imita, si chiar daca ii imita zambind in ascuns si fara serioazitate, incercand astfel sa-i ridiculizeze in taina si sa-si justifice adaptarea, tot nu izbutea sa schimbe cu nimic starea lucrurilor, pentru ca pana si imitatia malitioasa si sarcastica tot imitatie ramane, o umbra subordonata, derivata si simpla.
Si asta e umilitor, cumplit de umilitor.

(...)Nu, nu va fie teama, Eduard n-a inceput sa creada in Dumnezeu. Povestirea noastra nu are deloc intentia sa se incununeze cu efectul unui paradox atat de ostentativ. Dar Eduard, este preocupat totusi, cu o placere nostalgica, de chipul lui.
Dumnezeu e substanta insasi, si Eduard n-a gasit niciodata nimic substantial in iubirile sale, in dascalia sa, in gandurile sale. E prea ager la minte ca sa admita ca vede substantialitatea in nesubstantial, dar totodata e prea slab ca sa nu tanjeasca in taina dupa substantialitate.
Ah, doamnelor si domnilor, trista e viata omului care nu poate sa ia nimic si pe nimeni in serios!
De aceea Eduard tanjeste dupa Dumnezeu, caci numai Dumnezeu unicul e scutit de obligatia difuza de a se manifesta si are dreptul doar de a exista; caci numai el (singur, unic si inexistent) formeaza partea opusa, substantiala, a acestei lumi nesubstantiuale (dar prin asta cu atat mai existenta).
Asa se face ca, din cand in cand, Eduard zaboveste in biserica si se uita cu jind si meditativ spre cupola sfantului lacas. Sa ne luam ramas-bun de la el intre-o asemenea clipa: e dupa-amiaza, iar biserica e muta si pustie: Eduard sta pe banca de lemn, chinuit de regretul ca Dumnezeu nu exista...

(Milan Kundera - "Eduard si Dumnezeu", din volumul "Iubiri caraghioase")
....................................................................................................................................................................

(...) Adauga ca el planuise de multa vreme ("dar eu nici nu sunt altceva decat unul care face vesnic planuri", adauga el cu un sarcasm timid) sa scrie un roman sau o piesa de teatru despre asta: povestea unui tanar care isi propune sa spuna intotdeauna adevarul, intotdeauna, fie ce-o fi. Si incepe numaidecat sa semene distrugerea, oroarea si moartea la fiecare pas. Pana cand se distruge pe sine insusi, prin propia sa moarte.
- Atunci e nevoie de minciuna - admise Martin cu amaraciune.
- Spun ca nu intotdeauna se poate spune adevarul. De fapt, aproape niciodata.
- Adica minciuni prin omisiune?
- Cam asa ceva - admise Bruno privindu-l dintr-o parte, temandu-se sa nu-l jigneasca.
- Deci nu crezi in adevar.
- Cred ca adevarurile sunt bune in matematica, in chimie, in filozofie. Dar nu in viata. In viata sunt mai importante iluziile, inchipuirea, dorinta, speranta. Si apoi, stim oare ce e adevarul? Daca eu afirm ca bucata aia de geam e albastra, spun un adevar. Dar e un adevar partial si, deci, un fel de minciuna. Caci bucata aia de geam nu e singura, face parte dintr-o casa, dintr-un peisaj, dintr-un oras. E inconjurata de griul peretelui aluia de beton, de albastrul deschis al cerului, de norii aceia prelungi si de infinit de multe alte lucruri. Si daca nu spun totul, dar absolut totul, mint. Dar e imposibil sa spui totul, nici macar in cazul geamului, un simplu fragment din realitatea materiala, din simpla realitate materiala. Realitatea este infinita si mai ales infinit de nuantata, si daca uit fie si numai una dintre nuante sunt un mincinos. Inchipuie-ti atunci ce inseamna realitatea fiintelor omenesti, cu complicatiile, intortocherile si contradictiile lor si, pe deasupra, si schimbatoare. Deoarece se schimba cu fiecare clipa care trece si nu mai suntem la fel cu ce am fost cu cateva clipe mai inainte. Oare suntem intotdeauna aceeasi persoana? Avem oare mereu aceleasi sentimente? Poti iubi un om si, deodata sa nu-l mai stimezi, ba chiar sa-l urasti. Si daca ii spunem ca nu-l mai pretuim, facem o greseala, caci, chiar daca faptul e un adevar, e un adevar momentan, care nu va mai fi un adevar peste o ora sau ziua urmatoare, sau in alte imprejurari. In schimb, fiinta careia ii destainuim sentimentul nostru va crede ca acesta este adevarul, o data pentru totdeauna. Si se va cufunda in disperare.

(...) Nici o consideraţie abstractă, chit că s-ar referi la probleme omeneşti, nu servea drept consolare nici unui om, să-i aline vreuna din tristeţile şi neliniştile ce poate chinui o fiinţă con­cretă în carne şi oase, o biată fiinţă cu ochi ce privesc temători (spre ce sau spre cine?), o făptură ce supravieţuieşte numai datorită speranţei. Pentru că, din fericire (se gîndea el), omul nu e alcătuit numai din disperare, ci şi din speranţă şi credin­ţă; nu numai din moarte, ci şi din dorinţa de a trăi; şi nu nu­mai din singurătate, ci şi din clipe de înţelegere şi dragoste. Căci, dacă disperarea ar fi mai tare, ne-am lăsa cu toţii să mu­rim sau ne-am sinucide; or, în nici un caz nu se întîmplă aşa. Ceea ce demonstra, după părerea lui, ce puţină importanţă avea raţiunea, nefiind raţional să avem speranţe în lumea în care trăim. Dar, din fericire, omul nu e aproape niciodată. o fiinţă raţională şi, de aceea, speranţa renaşte mereu în mij­locul calamităţilor. Şi chiar şi renaşterea e ceva atît de absurd, un absurd atît de subtil şi profund absurd, atît de lipsit de ori­ce temei, e o dovadă că omul nu este o fiinţă raţională. Şi astfel, abia a ras un cutremur o vastă regiune din Japonia sau din Chile; abia au adus nişte inundaţii formidabile la moartea a sute de mii de copii în regiunea Ianţe; abia că un război crud si, pentru imensa majoritate a victimelor, fără sens, a mutilat, torturat, asasinat, violat, incendiat şi distrus femei, copii şi sate, că supravieţuitorii, cei care fără îndoială au asistat, înspăimîntaţi şi neputincioşi la acele calamităţi ale naturii sau ale oamenilor, chiar fiinţele care în momentele acelea dispera­te crezuseră că niciodată nu vor mai vrea să trăiască şi că nici­odată nu o să-şi mai refacă viaţa şi că nici n-ar putea să şi-o refacă chiar dacă ar fi vrut, chiar bărbaţii şi femeile acelea, aceste fiinţe fragile încep îndată, din nou, ca nişte furnici proaste dar eroice, să reconstruiască mica lor lume de toate zilele: o lume mică, desigur, dar tocmai de aceea emoţionantă. Aşa că nu ideile erau cele care salvau omenirea, nu intelectul şi raţiunea, ci tocmai contrariul lor: acele nesăbuite speranţe ale oamenilor, furia nepotolită de a supravieţui, dorinţa de a respira pînă în ultima clipă, micul, încăpăţînatul lor eroism de toate zilele în faţa nefericirilor. Şi dacă angoasa e experienţa Neantului, ceva ca o dovadă ontologică a Neantului, oare spe­ranţa nu e dovada unui Sentiment Ocult al Existenţei, ceva pentru care merită să lupţi?

(...) Intotdeauna m-a făcut să rîd lipsa de imaginaţie a aces­tor domni, care cred că, pentru a ajunge la un adevăr, faptele trebuie să „păstreze proporţiile cuvenite". Aceşti pitici îsi în­chipuie (au şi ei imaginaţie, desigur, dar o imaginaţie pitică) că realitatea nu depăşeşte statura lor, şi că nici nu e mai com­plexă decît creierul lor de muscă. Aceşti indivizi, care spun despre ei înşişi că ar fi „realişti", pentru că nu sînt capabili să vadă mai departe de vîrful nasului, confundă Realitatea cu un Cerc-cu-Diametrul-de-Doi-Metri care îşi are centrul în căpăţîna lor modestă. Nişte bieţi provinciali care rîd de ceea ce nu pot înţelege şi nu cred nimic din ceea ce ar putea fi în afara faimosului lor cerc. Cu şiretenia tipică a ţăranului, îi dau la o parte tot timpul pe nebunii care vin la ei cu planuri pen­tru descoperirea Americii, dar cumpără o cutie de scrisori de îndată ce ajung la oraş. Şi au tendinţa să considere logic (alt cuvinţel care le place!) ceea ce e pur şi simplu un fapt care ţine de psihologie. Obişnuitul se transformă astfel în rezona­bil, mecanism prin care se ajunge ca eschimosului să i se pară rezonabil să-şi ofere nevasta primului venit, pe cînd unui european i se pare mai degrabă o nebunie. Acest soi de pier-de-vară au refuzat rînd pe rînd existenţa antipozilor, a mitra­lierei, a microbilor, a undelor herţiene. Nişte realişti care s-au individualizat prin faptul că au refuzat (de obicei prin ras, in mod energic, ajungînd chiar pînă la închisoare şi balamuc) viitoare realităţi.

Asta ca să nu mai zic nimic de celălalt aforism suprem „pastrînd proporţiile cuvenite". Ca şi cum în istoria omerii s-ar fi întîmplat ceva important care să nu fie o exagerare de la Imperiul Roman pînă la Dostoievski.

"Descartes si-a creat principiile teoriei sale pornind de la trei vise. Frumos inceput pentru un aparator al ratiunii!“

(...)Se stie foarte bine: francezii sînt oameni grozav de logici si mecanismul mintal al acelui Descartes de la Serviciul Vamal era imbatabil; Marsilia era în sud şi pe acolo e cald. Buenos Aires e mult mai la sud şi, deci, acolo trebuie să domneasca o caldura infernală. Ceea ce demonstrează la ce demenţă poate duce logica: printr-un raţionament corect poate fi desfiintat Polul Sud.

L-am liniştit (măgulindu-1), confirmînd prin asta cat de savant era. I-am spus că la Buenos Aires lumea umblă în chiloţi de baie si ca de îndată ce ne îmbrăcăm ne e cam prea cald. Drept care funcţionarul mi-a pus cu plăcere ştampila şi mi-a dat înapoi paşaportul, zîmbind: Allez-y! Mai civilizaţi-vă şi voi puţin!

(Ernesto Sabato - "Despre eroi si morminte")

Subcomandante Marcos si Paco Ignacio Taibo II - Mortii incomozi

-Un amic de-al meu zice ca a parasit religia catolica din doua motive: comorile Vaticanului intr-o lume de sarantoci i s-au parut o injuratura de mama si, doi, in biserica nu ai voie sa fumezi. Banuiesc ca e valabil in toate religiile. Sunt de acord. Ideea de Dumnezeu ma enerveaza al dracului, a conchis Hector cu multa seriozitate.
(...)Parea sa fie un tip onest, genul despre care maica-sa spunea "un om cumsecade", referindu-se negresit la muncitori, laptari, instalatori, gradinari si vanzatori de bilete de loterie. Din cate-si amintea Hector, maica-sa nu spusese niciodata asa despre un burghez, nici mare, nici mic. O fi stiut ea ceva.
----------------------------------------------------
Deci va spuneam ca, daca vad cetateni care merg pe jos (se numesc ''pietoni''), masinile vor sa-i calce. Asa ca, daca n-ai masina, trebuie sa te feresti sa nu te calce sau sa iei microbuzul sau sa te bagi sub pamant si sa iei metroul. Cum ma dadeam jos din pesero si ma pomeneam pe strada, cum ma bagam sub pamant. Adica in metrou.

Metroul e ca un sir de masini lipite intre ele, de parca-ar fi legate cu o sfoara si una ar trage-o pe cealalta. Cand vine metroul, lumea de afara se inghesuie, se inghesuie si aia de-s inauntru, adica unii vor sa intre si altii sa iasa. Castiga ala care impinge mai tare. La inceput credeam ca asa fac oamenii de la oras sport si impingeam si eu din tot sufletul si incercam sa-i insufletesc cu lozinca aia de zice "poporul unit niciodata nu-i infrant", dar dupa aia mi-am dat seama ca nu, ca asa traiesc ei, impingandu-se. Adica aia care merg pe jos. Iar aia care merg cu masina se injura de mama la tot pasul. Deunazi i-am intrebat pe Andres si pe Marta care erau mai multi, oamenii, sau masinile? Mi-au zis ca oamenii. Atunci m-am gandit ca masinile erau mai importante decat oamenii: imediat iti dai seama ca orasul e facut pentru masini si pentru antene, dar nu pentru oameni. Asa ca, neputand sa incapa laolalta oameni si masini si antene, au sapat o groapa sub oras, adica sub pamant, unde e multa lume: barbati, femei, copii, batrani. Si politisti.

-------------------------------------------------------------------------------------------------
Stii dumneata cum se coc tradatorii? Nu apar de azi pe maine, azi se culca luptatori de gherila si maine se trazesc agenti ai guvernului. Pur si simplu devin slabi. Tradeaza din oboseala, din plictiseala, din inertie. E ca si cum materialul din care sunt facuti se moaie, tot tragand de el, se flescaieste, iar printre fibrele musculare se aduna rahatul, vechile temeri. Iar asta implica un autocontrol permanent, o gramada tot mai mare si mai densa de autoinselare si explicatii. Stii ce a facut Morales cand a implinit 25 de ani? Si-a turnat fosta nevasta la politia politica. Au torturat-o groaznic in beciurile de sub birourile pe care le aveau vizavi de Monumentul Revolutiei. Si stii cum si-a justificat Morales delatiunea? A zis ca o salva de la moarte. Si stii ce visa Morales? Visa ca fosta lui nevasta se plimba desculta pe nisipul unei plaje din Veracruz. In timp ce o violau de trei ori pe zi si ii spargeau dintii cu lovituri de picior.
------------------------------------------------------------------------------------------------------
Hector era un marxist existentialist, din aceia care cred ca socialismul determina constiinta; ca, dupa ce umblase atata timp cu cei patruzeci de hoti, Ali Baba ajunsese unul dintre ei si intrase in PRI. Hector credea ca daca esti prea mult timp scaun, sfarsesti prin a-ti placea sa tii in spate curul altora. Nu credea in rautatea naturala a guvernantilor. Credea ca daca stai prea mult la guvernare, sfarsesti prin a ajunge un ticalos, ca sederea la putere creeaza obsesia perpetuarii puterii, iar cand puterea politica se termina, ramane puterea banului, care e o alta forma de putere, de aceea sunt atatea sertare deschise care te invita sa bagi mana si atatea abuzuri; ca pentru a tine pe picioare tara care le placea, guvernatii Mexicului stabilisera in ultimii ani un soi de lege suprema, niciodata data publicitatii, ferecata in seiful sefului suprem: "Singurul principiu de subzistenta este principiul autoritatii." (...)
Hector mai credea ca in ultimii ani Mexicul fusese o tara esentialmente nedreapta, dominata de abuz de putere arbitrar, violenta impotriva celor lipsiti de aparare si, mai nou, de mediocritate, mitocanie, rautate si prost gust.
-------------------------------------------------------------------------------------------------

Nu sunt expert in "razboiul murdar", dar pot sa-ti spun ca cei de atunci sunt activi si acum, mai bine zis au fost reciclati. Guvernul schimbarii e mai curand guvernul raului reciclat.
-------------------------------------------------------------------------------------------------

(...)Belascoaran si Elias nu merg pe urmele unui asasinat, ci pe urmele ASASINULUI. Iar daca e vorba de cine cred eu, atunci el nu se va intoarce la locul crimei. El, asasinul, e sistemul. Da, sistemul. Cand e vorba de o crima, vinovatul trebuie cautat sus, nu jos. Sistemul e Raul, iar raii sunt cei care se afla in slujba sistemului.

Numai ca Raul nu este o entitate, un demon pervers si malefic in cautare de trupuri pe care sa le stapaneasca si, folosindu-se de ele, sa faca rautati, crime, asasinate, programe economice, fraude, lagare de concentrare, razboaie sfinte, legi, tribunale, crematorii si canale de televiziune.

Nu, Raul este o relatie, o postura, o pozitionare fata de celalalt. O optiune. Raul este sa alegi Raul. Sa alegi sa fii Rau fata de altul. Sa te transformi, din propria vointa, in calau. Sa-l transformi pe celalalt in victima.

-------------------------------------------------------------------------------------------------
Din capitolul XX: "Raul si Raii"

RAUL SI RAII VAZUTI DE MAGDALENA

Uite, Elias, tu poate o sa ma intelegi pentru ca esti indigen si stii cum simte unul discriminarea si rasismul. Cum sa-ti spun eu, e ca o ura fata de tot ce este diferit. Si ura asta nu inseamna doar ca se uita urat la tine, te iau in batjocura, te umilesc sau te insulta. E ceva care ajunge chiar la crima. Unele (unii) dintre noi au ajuns sa fie asasinate. Uneori se afla, alteori nu. Si nu ma refer la faptul ca ne omoara in timpul unui jaf sau al unui sechestru. Nu, ne omoara pentru ca avem curaj sa fim diferiti. In plus, pentru ca suntem ceea ce suntem, daca se intampla ceva ne banuiesc mai intai pe noi. Fiindca cred ca diferenta noastra nu e naturala, ci e o perversiune, ceva rau. De parca preferinta noastra sexuala ar fi produsul unei minti criminale, un semn de delicventa... sau de animalitate, caci un episcop ne-a comparat cu gandacii. Nu stiu cum se face, dar daca esti homosexual, lesbiana, transsexual sau lucratoare sexuala, esti banuit imediat de ceva rau. Asa ca trebuie sa ne ascundem diferenta, sa ne-o purtam pe strazi intunecate. Dar de ce sa ascundem ceea ce suntem? Muncim si noi ca oricare om, iubim si uram ca toata lumea, visam asa cum viseaza toti, avem calitati si defecte ca toata lumea, adica suntem egali, dar diferiti. Insa pentru ei nu suntem normali, suntem niste fenomene oribile, niste degenerati ce trebuie eliminati. Si nu ma intreba cine sunt "ei", ca n-am sa stiu sa-ti spun. Ei. Toti. Pana si cei care-si zic progresisti, democrati, de stanga. (...) Orasul sperantelor, sanchi. Da, caci daca unul ca noi pateste ceva, cu totii spun "o merita", "nu iese fum fara foc" sau ceva de genul asta. In plus, cand vrei sa insulti pe cineva nu faci referinta la orientarea lui sexuala? Nu-i zici "poponarule", "pidosnicule", "curva masculina', sau "fetita"? Dar ce sa-ti zic eu tie, daca "indianule" continua sa fie o insulta intr-o tara care s-a ridicat pe spinarea indigenilor? Cine sunt "ei"? Toti. Sau nici unul. E ceva ca o ambianta. E ceva in aer. Si mai sunt si ipocriti, caci aceiasi care ne insulta ziua vin noaptea sa ne caute "ca sa vada ce simti" sau pentru ca trupul lor sa marturiseasca ceea ce le refuza capul, adica ca sunt la fel ca noi. Sigur, uneori suntem si agresivi, dar numai asa ne putem apara. Daca esti tot timpul agresat, normal ca ne gandim ca toata lumea vrea sa ne faca rau. De ce trebuie sa fie asa? As vrea sa cred ce mi-ai spus tu, adica sa ma pot opera, sa-mi aduc corpul la ceea ce este, sa ma marit si sa fac copii. Dar nu mi-as minti copiii, le-as spune ce am fost. Si n-as vrea sa le fie rusine de mine. Sigur ca s-au mai schimbat lucrurile, homosexualitatea si lesbianismul nu mai sunt atat de persecutate, dar asta acolo sus, la oamenii cu bani si prestigiu. Dar aici jos, nicio schimbare. Raul e neputinta asta a oamenilor de a intelege diferenta, pentru ca a incerca sa intelegi inseamna a respecta. Iar oamenii persecuta lucrurile pe care nu le inteleg. Raul e neintelegerea, discriminarea, intoleranta. E peste tot. Sau nicaieri...


RAUL SI RAII VAZUTI DE DON QUIJOTE DE LA MANCHA SI SANCHO PANZA, SCUTIERUL SAU, vechi indreptatori de strambatati (acusi implinesc 400 de ani)

Intr-aceasta, descoperira trizeci sau patruzeci de mori de vant aflate pe acea campie, si, de indata ce le zari don Quijote ii spuse scutierului sau:
- Norocul ne calauzeste treburile mai bine decat ne-am putea-o noi dori, caci uite-acolo, prietene Sancho Panza, unde se arata treizeci de uriasi matahalosi, sau ceva mai multi, cu care am de gand sa intru-n lupta si sa le iau tuturoara viata, iar cu prazile de pe urma lor incepe-vom a ne imbogati, caci e razboi drept si este mare slujire adusa lui Dumnezeu a sterge de pe fata pamantului o samanta atat de pernicioasa.
- Care uriasi? - zice Sancho Panza.
- Cei pe care-i vezi acolo - raspunse stapanul sau -, cu bratele lungi, caci unii obisnuiesc a le avea de aproape doua leghe.
- Baga de seama, inaltimea ta - raspunse Sancho -, aia care se vad acolo nu sunt uriasi, ci mori de vant, iar ce pare bratele lor sunt aripile, care, invartite de vant, fac sa mearga piatra morii.
- Se vede bine - raspunse don Quijote - ca nu esti instruit in materie de aventuri: sunt uriasi, iar daca ti-e frica, pleaca de-aici si roaga-te in rastimpul cat eu unul voi intra cu ei in lupta crunta si inegala.
Miguel de Cervantes Saavedra, Ingeniosul hidalg don Quijote de la Mancha, Volumul I, 1605

RAUL SI RAII VAZUTI DE DONA SOCORRITO

(...)Poate ca merge pe 71 de ani. Poate ca fetita n-a implinit 5 ani.
Poate ca dona Socorrito spune acum ca lumea seamana cu o casa mare sau cu o inchisoare mica; ca lumea e plina de ferestre si de usi; ca lumea e un labirint plin de incaperi, unele intunecate, altele luminoase; ca lumea e plina de realitati diferite si uneori contradictorii; ca pe lumea asta fiecare realitate are doua usi, una este a Raului sigur, cealalta a Binelui nesigur; ca uneori omul poate sa aleaga incaperea in care vrea sa traiasca; ca alteori nu poate alege si viata si Raul il duc in alta parte; ca, daca poate sa aleaga, atunci trebuie sa aleaga de doua ori; ca, daca poate, omul trebuie sa aleaga unde vrea sa stea si sa mai aleaga si pe ce usa sa intre; ca treaba oamenilor mari e sa le arate fetitelor si baieteilor toate ferestrele posibile pentru a se putea uita din toate incaperile posibile; ca treaba oamenilor mari e sa lupte incontinuu pentru ca fetitele si baieteii sa fie liberi sa-si aleaga incaperea din lume in care vor sa traiasca, plus libertatea si resposabilitatea de a alege usa prin care sa intre in incaperea aceea; ca atuci poti fi tot ce vrei si unde vrei, dar trebuie sa alegi intre a fi bun si a fi rau.
Poate ca dona Socorrito spune ca Raul lupta ca sa nu existe libertatea si responsabilitatea de a alege incaperea si usa; ca barbatii si femeile care lupta impotriva Raului lupta de fapt pentru toate fetitele si toti baieteii, indiferent care le e culoarea, numele, marimea, nationalitatea, rasa sau limba; ca o lume noua nu foloseste la nimic daca nu facem nimic ca s-o schimbam pe cea pe care o avem; ca Raul se prezinta copiilor ca un alibi pentru relele sortii; ca aceia care lupta impotriva Raului vor ca, pur si simplu, copilaria sa fie o privire deschisa si curioasa.

RAUL SI RAII VAZUTI DE PEDRO MIGUEL, ziarist la ziarul mexiacan La Jordana

Insa actualul ocupant al Casei Albe (George Walker Bush, presedinte al Statelor Unite) vorbeste atat de Cel de Sus, incat ajungi sa te intrebi daca merita sa scuturi teologia de praf si s-o folosesti ca instrument de analiza a lumii contemporane (...). George Walker (...) pare sincer convins ca el si Dumnezeu (in aceasta ordine) fac o echipa formidabila. Fireste, presedintele considera ca ajutorul divin reprezinta un activ mai important decat traditionalele aliante terestre ale Statelor Unite (Frata, Germania, Spania, Canada). (...) Daca imparatia Cerurilor face parte din aceasta alianta, la ce bun sa te plangi ca o tarisoara sau alta paraseste alianta? Ce rost are sa formulezi o definitie clara a Raului, daca e limpede ca Raul e tot ce nu e de acord cu Domnul, care, la randul Sau, s-a dovedit a fi un strateg genial, un economist clarvazator si un promotor (re)electoral inspirat si precis?
"Bush si Dumnezeu", in La Jornada, 25 ianuarie 2005

RAUL SI RAII VAZUTI DE CHAPIS

Chapis e calugarita, maicuta, devotata Domnului, sau cum vreti sa spuneti. Congregatia religioasa din care face ea parte e, cum ar spune zapatistii, "cam foarte diferita": in loc sa se inchida pentru rugaciune sau sa-i momeasca pe bogati cu promisiuni de indulgente, membrii acesteia se dedica practicii crestinesti numita "operatiunea pentru saraci". Adica, cum spun chiar ei, muncesc cu amarastenii.
(...)Chapis vorbeste, Elias asculta.
-Problema cu Raul si Raii e geografica. Adica geografia raului a fost rasucita, intoarsa pe dos. Si uite asa, atunci cand spun istoria Facerii, bogatii rasucesc totul. Dupa ei, cerul, adica Dumnezeu, adica binele, e sus; Raul si Raii, adica Diavolul, sunt jos. Dar nu, Dumnezeu nu e sus. Ca sa indrepte greseala, Dumnezeu si-a trimis fiul, adica pe Christos, pe pamant. Ca sa demonstreze ca binele, adica cerul, nu era sus, departe de ce se petrecea pe pamant. Puternicii de atunci ii convinsesera pe toti ca pamantul era organizat aidoma cerului, adica sus erau bunii, adica stapanii, cai care porunceau, iar jos cei care ascultau, adica Raii. Cu alte cuvinte, cerul echivala cu guvernul si echivalentul lui Dumnezeu era stapanul. Asa justificau, si o fac si acum, ca trebuie sa-i asculti pe stapani pentru ca sunt buni. Uita-te la Bush, care se foloseste de Dumnezeu dupa cum are chef, adica il foloseste ca sa-si justifice rautatile.
(...)S-ar duce Dumnezeu la cei Rai? Nu, se duce la cei de jos si ne spune astfel ca binele nu e sus. Ca daca ar fi asa s-ar fi nascut in casa porcului ala de Salinas de Gortari sau afurisitului de Bill Gates, dar uite ca nu. Asa ca cerul nu e sus, si nici binele. Raul e sus la dreapta, cu bogatii, cu stapanii cei rai, cu cei care impieleaza poporul.
Pe de alta parte, nu stim daca binele e jos la stanga, dar merita sa incepem sa cautam de acolo. Si de-asta ma supara rau de tot afurisitii aia de episcopi si prelati care se aduna cu bogatasii, de-ajung pana sa si semene cu ei dupa cum se imbraca. Asa ca eu te sfatuiesc, daca tot cauti Raul si Raii, sa-i cauti sus si la dreapta, precis acolo vietuiesc.

RAUL SI RAII VAZUTI DE LEONARD PELTIER, amerindian, artist, scriitor si activist pentru drepturile indigenilor din SUA, actualmente detinut pe nedrept si ilegal

Sub pretextul securitatii si al progresului, guvernul ne "elibereaza" de pamanturile, resursele, cultura, demnitatea si viitorul nostru. Niciun tratat semnat cu noi nu este respectat. Folosesc cuvantul "elibereaza" intr-un sens sarcastic si ironic, tot asa cum ei folosesc termenul "pagube colaterale" atunci cand ucid barbati, femei si copii.
Ei spun ca cei ce-si apara pamantul sunt teroristi, salbatici si dusmanosi, ne acuza ca noi suntem agresorii. Cuvintele mele se indreapta acum nu spre indieni. Aveti grija acum, pana nu e prea tarziu, uitati-va la ce se face in numele vostru altora si cate distrugeri admiteti nespunand nimic. Insusi tratatul vostru, cel stabilit intre voi si guvern, e violat in fiecare zi, acest tratat cunoscut de obicei sub numele de Constitutie.
Din penitenciarul Leavenworth, Kansas, ianuarie 2004

RAUL SI RAII VAZUTI DE NUMITUL MORALES

Nu ca sunt cinic, sunt realist. Si adevarul e ca, daca nu-i razi tu pe ei, te rad ei pe tine. Sigur ca fac afaceri, si sa nu-mi veniti acum cu prostii din acestea ca etica si justitia pentru ca toate afacerile sunt murdare, doar e vorba sa cumperi ieftin si sa vinzi scump. Sau cum credeti voi ca si-au facut marile averi barbatii si femeile cele mai respectate din Mexic si din lume? Totul se cumpara si se vinde: pamantul, trupul, constiinta, patria. Da, asa e, n-am cumparat intotdeauna. Da, am luat cu japca, am jefuit, dar daca n-o faceam eu o facea altul. Si sunt oameni nascuti sa fie rasi, de parca ar avea scris pe frunte: "trage-mi-o".
Daca am tradat? Depinde de unde privesti. Dupa mine, doar am schimbat paradigma, ceea ce se face pretutindeni in lume, doar ca poarta denumiri precum "maturitate", "realism", "bun-simt".
Daca am ucis? Pai da, caci nu poti avansa fara sa-ti patezi mainile.
Nu, niciodata din fata. Nu din lasitate, dar imi facea rau sa vad ochii viitorilor morti. In plus, aveau sa moara oricum, eu doar le-am grabit despartirea. Ma rog, uneori recunosc ca mi-a fost frica sa-i omor din fata pentru ca era vorba de oameni curajosi.
Daca am inselat? Nu mai mult decat orice politician sau intreprinzator.
(...)Dar stiti care e stiinta ca sa iesi invingator in materie de rautate? Pai, trebuie sa cazi mereu in picioare, sa joci pe toate terenurile si cu toate echipele, sa te ai bine cu Dumnezeu si cu Dracul, sa i-o tragi celui caruia i-o trage altul mai tare, sa-ti pleci privirile in fata celui mai puternic si sa ti le ridici in fata celui mai slab. Pe scurt, sa faci politica moderna. Deci, in materie de rautate, trebuie sa ai un timing bun.
Ce? Sa ma uit in oglinda? Nu, de ce, daca ai influenta si bani toti te vad frumos. Daca am vreo aspiratie? Cum sa nu, uite, aspir sa ajung la batranete fara probleme si cu salteaua burdusita de carti de credit, basca niste milioane in banci din strainatate. Vedeti si voi cata mila inspira batraneii, n-are importanta ce porcarii au facut si cati crestini au trimis pe lumea cealalta.
In afacerea asta cu raul spilul e sa ajungi la batranete, pai nu? Spuneti, ati vazut vreun batranel condamnat? Militarism politic? Pai, ma schimb dupa cum bate vantul, adica-mi schimb convingerile politice precum chilotii. Orice partid te primeste daca stii cum sa te faci atractiv. Banul, da, asta cauta ei, asta cautam cu totii. Iar eu stiu unde se gaseste banul si ce trebuie facut ca sa-l dobandesti.
Daca mi-e frica de justitie? Nu ma face sa rad: tot n-ai inteles ca justitia suntem noi?

RAUL SI RAII VAZUTI DE ANGELA Y. DAVIS, luptatoare nord-americana impotriva rasismului si a represiunii politice. A fost inchisa ilegal si pe nedrept.

Mult trambitatul scop al politiei - "apararea si slujirea populatiei" - devine caricatura groteasca a apararii si slujirii intereselor opresorilor nostri, nu ne slujeste pe noi, ci se afla in slujba justitiei. Fascismul e un proces, creste si se dezvolta aidoma uni cancer. Daca azi amenintarea fascismului se limiteaza la institutiile legii, la fortele politienesti, aparatul judecatoresc si penal, actionand impotriva rezistentei deschise sau latente a nationalitatilor oprimate, maine ar putea ataca clasa muncitoare in masa si chiar democratiile moderne.
Din inchisoarea Districtuala Marin, SUA, mai 1971

RAUL SI RAII VAZUTI DE RUSUL

Sa renegi ceea ce esti. Sa-ti pierzi memoria. Sa-ti vinzi demnitatea. Sa-ti fie rusine ca esti indian sau negru sau chicano sau musulman sau galben sau alb sau rosu sau gay sau lesbiana sau transexual sau slab sau gras sau inalt sau scund. Sa-ti uiti istoria. Sa uiti de tine insuti. Sa accepti ce-ti baga pe gat cei puternici. Sa te predai. Sa nu lupti. Sa te faci ca nu vezi ca afurisitii aia de fascisti pun mana pe tot. Sa accepti totul in viata si sa-i lasi pe cei puternici sa-si faca meandrele cu noi. Sa te lasi pacalit prin mass-media. Sa te certi cu cei la fel de amarati ca si tine. Sa-i lasi sa-ti ia pamantul si sa te otraveasca cu afurisitele lor de produse modificate genetic.
Sa nu spui nimic impotriva razboaielor de dominatie. Sa votezi cu Bush. Sa-ti faci cumparaturile la Wall-Mart. Sa te minti singur si sa-i minti si pe ai tai. Sa-i lasi sa te abuzeze, sa te omoare, sa te insele si, pana la urma, sa iasa asa cum vor ei. Acesta este Raul. Plus altele de care nu-ti mai spun ca m-am enervat.

RAUL SI RAII VAZUTI DE CHINEZ

Exista un soi de Internationala a dreptei. Da, exact asa cum a fost o Internationala a stangii, desi dupa aia s-a cam dus dracului si a disparut. (...) Pai da, Internationala stangii n-a fost pusa pe butuci de imperialism sau de CIA, noi insine i-am dat la cap si, gata, kaput cu Internationala. Numai ca cea a dreptei n-a disparut si se reorganizeaza. Caci asta e globalizarea neoliberala, o reorganizare internationala a dreptei. Dar, ce sa vezi, ca dreapta a invatat ceea ce n-am invatat noi, adica stanga cea veche, nu aia de acum care nu ajunge nici macar la centru. Si asa se face ca dreapta are o sectiune deschisa si una clandestina. Si a invatat sa se infiltreze. A infiltrat biserica, partidele politice, mijloacele de comunicare, universitatile, intreprinzatorii, sindicatele, armata, politia, judecatorii, deputatii si senatorii, pana si echipele de fotbal.

RAUL SI RAII VAZUTI DE MUMIA ABU JAMAL, ziarist si militant impotriva rasismului, in prezent condamnat la moarte pe nedrept si in mod ilegal in SUA (aici se refera la recentele pagube provocate de tsunamiul de pe coastele Asiei)

Exista si alt razboi al apei care se prefigureza si poate afecta viata a milioane de oameni (...). Pe tot globul, in Africa, Asia si America Latina - inclusiv aici, in America de Nord -, lumea traieste sub amenintarea cooperativizarii apei si a sistemelor de distributie a apei. Apele pamantului, care au fost inca din zorii civilizatiei umane pentru folosul comunitatii, devin rapid o marfa in plus, ceva ce se poate vinde. Daca iti poti permite sa cumperi, perfect. Daca nu, e rau (...). Pe scurt, in apa sunt bani, iar unde sunt bani sunt si corporatii care vor sa obtina profit. Acesta e aspectul obscur, invizibil si tradator al globalizarii pe care o promoveaza guvernele occidentale si corporatiile. Totodata este si esenta reala a privatizarii: sa pui mana pe o mostenire comuna a naturii si s-o transformi in propietate privata, una in plus.
Death Row, Pennsylvenia, SUA, 30 decembrie 2004

RAUL SI RAII VAZUTI DE PABLO NERUDA, chilian, poet si militant de stanga.

Am vazut Raul si Raii, dar nu in barlogul lor.
E un basm ca rautatea ar avea un salas.
(...)
Am gasit rautate la tribunale
la Senat am vazut-o bine imbracata si pieptanata,
indreptand dezbaterile si ideile direct spre buzunare.
Raul si Raii
tocmai ieseau din baie: sclipeau
de multumire,
erau perfecti in suavitatea
falsei lor bune-cuviinte
Fragment din "Se reune el acero" (1945), in Canto General

RAUL SI RAII VAZUTI DE MANUEL VAZQUAZ MONTALBAN, scriitor catalan si critic feroce al dreptei (dar si al stangii)

Nu. Nu exista adevaruri unice, nici lupte finale, dar mai e inca posibil sa ne orientam dupa adevarurile posibile impotriva neadevarurilor evidente si sa luptam cu ele. Poti vedea o parte de adevar si sa n-o recunosti. Dar e cu neputinta sa contempli Raul si sa nu-l recunosti. Binele nu exista, insa Raul mi-e teama ca da.
Din "Pamflet de pe planeta maimutelor", sfarsitul lui 1994

dark side of Rousseau

Desi Rousseau scrie despre Vointa Generala in termeni de libertate, ea este in esenta un instrument autoritar, o prefigurare timpurie a “centralismului democratic” promovat de Lenin. Legile facute sub Vointa Generala trebuie sa aiba, prin definitie, autoritate morala. “Oamenii care fac legi pentru ei insisi nu pot fi nedrepti”. “Vointa Generala este intotdeauna corecta”.

Mai mult decit atit, dat fiind ca Statul este “bine intentionat” (i.e., obiectivele sale pe termen lung sint dezirabile), interpretarea Vointei Generale poate fi lasata fara probleme in grija liderilor, deoarece “ei stiu bine ca Vointa Generala favorizeaza intotdeauna decizia cea mai conforma cu interesul public”. Deci orice individ care se gaseste in opozitie cu Vointa Generala savirseste o greseala

Statul lui Rousseau nu este doar autoritar: este si totalitar, din moment ce comanda fiecare aspect al activitatii umane, inclusiv gindirea. In termenii contractului social, individual era obligat sa se “instraineze de sine, cu toate drepturile sale, in favoarea intregii comunitati” (i.e. Statul). Rousseau a sustinut existenta unui conflict imposibil de eradicate intre natura egoista a omului si indatoririle sale sociale, intre Om si Cetatean. Si asta il facea nefericit.

Rolul contractului social, si al Statului pe care acesta il instituia, era de a-l face pe om din nou intreg: “Fa-l pe om sa fie una, si il vei face cum nu se poate mai fericit. Da-l intreg Statului sau lasa-l intru totul siesi. Daca ii imparti insa inima, il sfisii in doua”. Trebuie de aceea ca cetatenii sa fie tratati precum copiii, iar educatia si gindurile lor trebuie controlate, sadind “legea sociala in adincul inimii lor”. Atunci ei devin “oameni sociali prin natura lor si cetateni prin inclinatiile lor; vor fi una, vor fi buni, vor fi fericiti, iar fericirea lor va fi cea a Republicii”

Aceasta procedura cerea o supunere totala. In forma initiala a juramintului din contractul social elaborat pentru proiectata constitutile a Corsicii se spune: “Ma alatur, cu trupul, bunurile, vointa si intreaga mea putere, natiunii corsicane, garantind proprietatea ei asupra mea, a mea personal si a tuturor celor care depind de mine”. Astfel Statul ar “poseda oamenii si intreaga lor putere” si ar controla toate aspectele vietii lor sociale si economice, care ar fi spartana, indreptata impotriva luxului si antiurbana, poporul neavind acces in orase decit pe baza unei permisiuni speciale.

Intr-o serie de privinte, Statul planuit de Rousseau pentru Corsica il anticipeaza pe acela pe care regimul Pol Pot a incercat sa-l creeze pentru Cambodgia, fapt deloc surprinzator din moment ce liderii educati la Paris ai regimului erau cu totii imbibati de ideile lui Rousseau. Desigur, Rousseau credea in mod sincer ca un asemenea Stat ar fi fost satisfacator deoarece poporul ar fi fost invatat sa-l placa.

Nu a folosit termenul de “spalare pe creier”, dar a scris: “Aceia care controleaza opiniile poporului ii controleaza actiunile”. Un asemenea control se instituie tratindu-i pe cetateni, din frageda pruncie, ca pe copii ai Statului, invatati “a se defini doar prin relatia dintre ei si corpul Statului”. “Caci, nefiind nimic decit prin el, ei nu vor fi ceva decit pentru el. El va avea tot ceea ce au ei, si va fi tot ceea ce sunt ei.”. O data in plus, aceasta anticipeaza doctrina fascista centrala a lui Mussolini: “Totul in cadrul Statului, nimic in afara Statului, nimic impotriva Statului.”

Procesul educational era deci cheia succesului ingineriei culturale de care era nevoie pentru a face Statul acceptabil si a-l incununa de succes; esenta ideii lui Rousseau era modelul cetateanului-copil si al Statului-parinte, si a insistat asupra faptului ca guvernul trebuia sa raspunda integral de educarea tuturor copiilor. De aici – si aceasta este adevarata revolutie produsa de ideile lui Rousseau – el a deplasat procesul politic in chiar centrul existentei umane facind din legislator, care este si un pedagog, un nou Mesia, capabil sa resolve toate problemele umane prin crearea unor Oameni Noi.

“Totul”, scria el, “este la origini dependent de politica”. Virtutea este produsul unei bune guvernari. “Viciile apartin nu atit omului, cit omului prost guvernat”. Procesul politic si noul tip de stat caruia ii da nastere sint remediile universale ale racilelor umanitatii. Politica va rezolva totul. Astfel, Rousseau a pregatit tiparul pentru principalele deziluzii si nebunii ale secolului al XX-lea.

(Paul Johnson - Intelectualii, ed. Humanitas)

turistul si vagabondul ca metafore ale postmodernitatii

Vagabondul calatoreste printr-un spatiu nestructurat; ca un ratacitor in desert, ce cunoaste doar urmele propriilor pasi si batut din nou de vint in clipa cind trece, vagabondul structureaza locul ce se intimpla sa-l ocupe in acel moment, numai pentru a demonta iarasi structura atunci cind pleaca.

(...) Dar mai exista o metafora a vietii postmoderne: cea a turistului. Poate doar impreuna, vagabondul si turistul sint capabili sa exprime intreaga realitate a acelei vieti. Ca si vagabondul, turistul stie ca nu va sta mult acolo unde a ajuns (...) Turistii platesc pentru libertate; dreptul de a desconsidera preocuparile si sentimentele naturale, dreptul de a-si crea propria retea de intelesuri, le obtin printr-o tranzactie comerciala. Libertatea vine printr-o intelegere contractuala, volumul ei depinde doar de capacitatea de a plati, si, o data cumparata, libertatea devine un drept pe care turistul il poate pretinde cu voce tare.

(...) Inca o trasatura uneste viata vagabondului si cea a turistului. Amindoi se misca prin spatiile unde traiesc alti oameni; acesti alti oameni se pot ocupa de organizarea spatiului, dar rezultatele muncii lor nu-l afecteaza pe vagabond si mai ales pe turist. Cu localnicii, vagabondul si turistul nu au decit cea mai scurta si mai formala intilnire ( false intilniri)

(...) Un lucru pe care viata vagabondului si cea a turistului nu sint prevazute a-l contine si cel mai adesea sint scutite a-l contine, este responsabilitatea morala, stinjenitoare, frustranta, ce ucide bucuria si provoaca insomnii. Placerile din sala de masaj vin fara gindul trist despre copiii vinduti pentru prostitutie; aceasta din urma, ca si restul lucrurilor alese de bastinasi, nu constituie nici raspunderea, nici vina, nici fapta turistului, si nu exista nimic din ceea ce ar putea el faca ca sa indrepte lucrurile.(...) Responsabilitatea morala dispare atunci cind "toata lumea o face", ceea ce, inevitabil, inseamna si ca "toate lumea o poate face", chiar daca aceasta vine o data cu "nimeni nu o face". Turistul nu inseamna nimic bun pentru moralitate.

(...) Ca si vagabondul, turistul este extrateritorial, dar spre deosebire de vagabond, el isi traieste extrateritorialitatea ca pe un privilegiu, ca independenta, ca dreptul de a fi liber, liber sa aleaga, o ca o permisiune de a restructura lumea.

Zygmunt Baumann - Etica postmoderna

hakim bey - haosul

sursa: http://whitefireonblackfire.wordpress.com/2009/02/

Haosul nu a murit niciodata. Lespede primordiala necioplita, unic monstru adorabil, inert si spontan, mai ultraviolet decat orice mitologie (precum umbrele dinaintea Babilonului), prima unitate existentiala nediferentiata inca radiind senina precum flamurile negre ale Asasinilor, intamplatoare si intoxicata perpetuu.

Haosul apare inaintea tuturor principiilor de ordine si entropie- nici zeitate nici larva, dorintele sale imbecile inconjoara si definesc fiecare coregrafie posibila, toate elementele eterice si flogistice: mastile sale sunt cristalizari ale propriului anonimat, asemenea norilor.

Totul in natura este perfect real inclusiv constienta, nu exista absolut niciun motiv de alarmare. Nu numai ca lanturile Legii au fost rupte, nu au existat niciodata; demonii nu au pazit niciodata stelele, Imperiul nu a fost niciodata inceput, Eros nu si-a lasat barba niciodata.

Nu asculta ce s-a intamplat: ei te-au mintit, ti-au vandut idei despre bine si rau, ti-au dat indoiala corpului tau si rusinea profetiei tale haotice, au inventat cuvinte de dezgust pentru iubirea ta moleculara, te-au hipnotizat cu nepasare, plictisit cu civilizatie si toate emotiile sale arghirofile.

Nu este nici o devenire, nici o revolutie, nici o lupta, nici o cale; esti deja monarhul propriului invelis- libertatea ta inviolabila asteapta sa fie completata numai de catre dragostea altor monarhi: o politica a visarii, urgenta ca albastrul cerului.

Lepadarea tuturor drepturilor si ezitarilor iluzorii ale istoriei necesita economia unei legendare Epoci de Piatra- samani nu preoti, barzi nu lorzi, vanatori nu politisti, culegatori de lenevie paleolitica, gentili ca sangele, dezbracati pentru un semn sau pictati ca pasarile, plutind pe valul existentei clare, prezentul atemporal.

Agenti ai haosului arunca priviri incandescente catre orice sau oricui capabil a fi martor conditiei lor, febrei luminii si placerilor. Sunt treaz numai in ceea ce iubesc si doresc pana la teroare- orice altceva e doar mobilier blindat, anestezie cotidiana, apatie sub-reptiliana a regimelor totalitare, cenzura banala si durere inutila.

Avatarii haosului actioneaza ca spioni, sabotori, criminali ai amorului obsesiv, nici altruisti nici egoisti, accesibili precum copiii, manierati precum barbarii, rosi de obsesii, someri, dereglati senzual, ingeri salbatici, oglinzi ai contemplarii, ochi precum florile, pirati ai tuturor semnelor si sensurilor.

Iata-ne facind crapaturi intre peretii bisericilor, scolilor statului si fabricilor, toti monolitii paranoizi. Separati de trib prin nostalgia salbatica, ne fortam calea catre cuvinte pierdute, bombe imaginare.

Ultima manifestare posibila este cea care defineste perceptia insasi, o coarda de aur invizibila ce ne leaga: dansuri ilegale pe coridoarele tribunalului. Daca te-as saruta aici ar numi-o un act de terorism– sa ne luam deci pistoalele la culcare si sa trezim orasul in miezul noptii- banditi beti sarbatorind cu pesticide, mesajul gustului de haos.

Hakim Bey
- CHAOS: THE BROADSHEETS OF ONTOLOGICAL ANARCHISM, 1985

hakim bey - copiii salbatici

sursa: http://whitefireonblackfire.wordpress.com/category/manifest/


Impenetrabila carare de lumina a lunii pline– Mai, miez de noapte intr-un stat care incepe cu “A,” atat de bidimensional ca abia s-ar putea spune ca poseda vreo topografie– manunchiul de raze atat de urgent si tangibil incat trebuie sa trasezi umbrele pentru a putea gandi in cuvinte.

Nu se pune problema scrierii pentru Copii Salbatici. Ei gandesc in imagini– proza nu este pentru ei un cod pe deplin digerat si osificat inca, precum pentru noi niciodata cu totul demn de incredere.

Ai putea scrie despre ei, astfel incit altii care au pierdut lantul de argint sa poata urma. Sau scrie pentru ei, facand din POVESTE si SIMBOL un proces al seductiei inspre propriile memorii paleolitice, o atractie barbara a libertatii (haosul precum HAOSUL il intelege).

Pentru aceasta specie alterexistentiala sau “al treilea sex”, les enfants sauvages, fantezia si Imaginatia sunt inca nediferentiate. JOACA nestrunita: in unul si acelasi timp sursa Artei noastre si a celui mai rar eros al intregii rase.

A imbratisa dezordinea atat ca izvor nesecat de stil cat si depozit voluptos, esenta a civilizatiei noastre straine si oculte, a esteticii noastre conspirative, a spionajului nostru lunatic– aceasta e fapta (sa admitem) fie a vreunui fel de artist, fie a unui copil de 10-13 ani.

Copii ai caror simturi pure ii tradeaza intr-o brilianta vrajitorie de placeri minunate reflecta ceva salbatic si obscen in firea realitatii insasi: autentici anarhisti ontologici, ingeri ai haosului– gesturile lor si izurile corpurilor propaga in jurul lor o jungla de prezenta, o padure de prestiinta completa cu serpi, arme ninja, broaste testoase, samanism futuristic, incredibil gunoi, urina, fantome, lumina soarelui, masturbare, cuiburi si oua de pasari– agresiune voioasa impotriva adultilor* acelor Campii de Jos atat de neputiinciosi sa absorba fie epifanii distructive, fie creatie sub forma unor absurditati fragile dar suficient de ascutite sa taie lumina lunii.

Si totusi locuitorii acestor inferioare dimensiuni divergente au convingerea ca detin controlul asupra destinelor Copiilor Salbatici– si jos aici, asemenea convingeri vicioase intr-adevar sculpteaza majoritatea realitatii pur intamplatoare.

Singurii care doresc cu adevarat sa impartaseasca destinul tulburator al acelor dezertori primitivi sau insurgenti minori in loc sa-l dicteze, singurii care pot pricepe ca aprecierea si dezlantuirea constituie acelasi act– acestia sunt in mare parte artisti, anarhisti, perversi, eretici, o sleahta separata (atat intre ei, cat si de lume) sau capabila sa se uneasca numai cum copiii salbatici ar putea, priviri tainuite de-a lungul si de-a latul unei mese in timp ce adultii flecaresc din spatele mastilor.

Prea tineri pentru motociclete– exmatriculati, poeti abia pubescenti ai unor serbede orase feroviare pierdute– un million de scantei plonjand din artificiile lui Rimbaud si Mowgli– teroristi zvelti ai caror bombe vulgare sunt compacte de iubire polimorfa si cioburi pretioase de cultura populara– punkeri pistolari visand sa-si gaureasca urechile, biciclisti animisti alunecand in amurgul de staniu prin strazi Prospere de flori accidentale– tigani tardivi inotind in pielea goala, zambind privind piezis, pirati ai puterii- totemuri, mici cutite alterate si foliate de pantere– ii simtim pretutindeni– publicam aceasta oferta pentru a da la schimb coruptia propriilor iluminari si desfatari pe ticalosia lor perfect gentila.

Si fiti atenti: realizarea noastra, eliberarea noastra depinde de a lor– nu pentru ca mimam Familia, acei “avari ai iubirii” care se mentin ostatici pentru un viitor banal, nici Statul care ne educa pe toti sa ne stingem sub orizontul evenimentelor unei “utilitati” anoste– nu– ci pentru ca noi si ei, cei salbatici, ne reflectam reciproc, uniti si marginiti de acel lant de argint ce defineste hotarul senzualitatii, infractiunii si viziunii.

Impartasim aceiasi dusmani si mijloacele noastre in scopul unei triumfatoare evadari sunt si ele aceleasi: deliranta si obsesiva JOACA, actionata de stralucirea spectrala a lupilor si a copiilor lor.

*orig. groan-up (joc de cuvinte)
groan= s. oftat, vaiet (vb. a fi incarcat)

-Hakim Bey, The Broadsheets of Ontological Anarchism

hakim bey - poezia terorista

DANSURI CIUDATE O NOAPTE intreaga pe holuri destinate activitatilor bancare computerizate. Manifestatii pirotehnice neautorizate. Arta de teren, lucrari de pamant ca bizare artefacte extratereste imprastiate in parcuri nationale. Intruziuni in domicilii, insa in loc de furt, lasa obiecte Poetic-Teroriste.

Rapeste un om si fa-l fericit. Alege pe cineva la intamplare si convinge-l ca este mostenitorul unei bogatii enorme, uluitoare si inutile– sa zicem 7500 kilometri patrati din Antarctica sau un elefant de circ imbatranit sau un orfelinat din Bombay sau o colectie de incurcaturi alchemice. Mai tarziu va realiza ca pentru cateva momente a crezut in ceva extraordinar si poate prin urmare va fi impulsionat sa caute un mod mai intens de a trai.

Plaseaza placi de bronz comemorative in locuri (publice sau private) in care ai trait revelatii sau ai avut o experienta sexuala desavarsita etc.

Dezbraca-te pentru un semn.

Organizeaza o greva in scoala sau la locul de munca pe motiv ca nu iti satisface nevoia de indolenta si frumusete spirituala.

Arta grafitti a imprumutat ceva farmec pasajelor subterane urate si monumentelor publice rigide– arta Poetic-Terorista poate de asemenea fi creata pentru spatii publice: poeme mazgalite in toaletele tribunalurilor, fetisuri marunte abandonate in parcuri si restaurante, arta xerox sub stergatoarele masinilor parcate, sloganuri cu majuscule lipite pe peretii terenurilor de joaca, scrisori anonime trimise catre destinatari alesi la intamplare sau nu (frauda postala), transmisii radio clandestine, ciment umed…

Reactia audientei sau estetica socului produs de Poezia Terorista ar trebui sa fie cel putin la fel de violenta precum emotia terorii– dezgust puternic, stimulare sexuala, fior superstitios, bresa intuitiva subita, anxietate dadaista– indiferent daca Poezia Terorista are ca tinta o persoana sau mai multe, indiferent daca este “semnat” sau anonim, daca nu produce schimbare in viata cuiva (in afara de artist) este un esec.

Poezia Terorista reprezinta un act intr-un Teatru al Cruzimii lipsit de scena, de randuri de scaune, de bilete si de pereti. Pentru a functiona intr-o oarecare masura, categoric Poezia Terorista trebuie sa fie divortat de toate structurile conventionale ale consumului de arta (galerii, publicatii, media). Chiar si tacticile de gherila situationiste ale teatrului stradal sunt poate prea cunoscute si previzibile acum.

O seductie rara indeplinita nu numai pentru cauza satisfactiei mutuale, ci si ca o manifestare lucida intr-o viata deliberat frumoasa– poate constitui TP esential. Teroristul Poetic se comporta precum un escroc ai carui obiectiv nu sunt banii, ci SCHIMBAREA.

Nu crea Poezie Terorista pentru alti artisti, fa-o pentru oameni care nu vor realiza (pret de cateva momente) ca ce ai produs e arta. Evita categoriile artistice recognoscibile, evita politica, nu sta prin preajma pentru argumente, nu fi sentimental; fi crud, asuma-ti riscuri, vandalizeaza doar ceea ce trebuie desfigurat, fa ceva ce copiii isi vor aminti tot restul vietii– dar nu fi spontan decat daca Muza Poeziei Teroriste te poseda.

Imbraca. Lasa un nume fals. Fi legendar. Cel mai stringent terorist poetic este impotriva legii, insa nu fi prins. Arta drept crima; crima drept arta

sursa: http://whitefireonblackfire.wordpress.com/

Schizo-analize

sursa: http://isidoreisou.org/

Doar ideea poate injecta veninul. Micropolitica. Devenind femeie. Schizo-analize. O revolutie nu inseamna a servi cina, a scrie un eseu, a desena o pictura, sau a broda. Nu e nici rafinata, nici gentila, nici temperata, nici draguta, nici curtezana. Este tocmai o insurectie. Lasa o suta de flori sa infloreasca. Exista o mare dezordine sub rai…situatia este excelenta. In 1644, ultimul imparat Ming ..s-a spanzurat de copacul de acolo. Orice miscare din istoria care a incercat sa se perpetueze a devenit reactionara. Toate luptele se bazeaza pe deceptii. Luptele devin deceptii. Dar iti imaginezi ce-as putea face daca as face tot ce-as putea ? S-a prefigurat tot, mai putin cum sa traim.

Fascismul nu se defineste prin numarul victimelor, ci prin felul de a le omora. Libertatea este ceea ce faci cu ceea ce ti s-a facut. Urasc victimele care-si respecta executorii. Poti taia toate florile dar n-o sa poti impiedica primavara. Tinerilor de peste tot li s-a permis sa aleaga intre iubire si un tomberon. Peste tot au ales tomberonul. A fi bogat astazi inseamna a fi in posesia unui numar exorbitant de obiecte fara folos. Munceste ca sa supravietuiesti, supravietuieste consumand, supravietuieste pentru a consuma : ciclul e complet. Cei care nu doresc sa se miste nu-si vor observa lanturile. Mai bine sacrifici totul decat sa traiesti in sclavie. Aminteste-ti ca o furtuna este intotdeauna o oportunitate pentru pini si brazi spre a-si arata taria si stabilitatea.

Suntem pesimisti din cauza inteligentei, dar optimisti datorita vointei. Si totusi oamenii au ajuns sa se recunoasca in propriile bunuri; isi regasesc sufletul in masina, sistem audio, mobila de bucatarie. Dar nici chiar orice problema pe care o ai cu prietenul/prietena tau/ta nu este o cauzalitate a sistemului de productie capitalist. Schimba-ti viata acum. Nu miza pe viitor, actioneaza acum, fara intarziere. Toate marile realizari si ganduri au un inceput ridicol. La orice colt al strazii absurditatea te poate lovi direct in fata. Toamna este o a doua primavara in care fiecare frunza devine o floare. Nu merge in urma mea; s-ar putea sa nu conduc. Nu merge in fata mea; s-ar putea sa nu te urmaresc. Doar mergi pe langa mine.

Orice act de rebeliune este o expresie a nostalgiei fata de inocenta si esenta lucrurilor. Libertatea nu e altceva decat sansa de a fi mai bun. Societatea bazata pe productie este doar productiva, nu si creativa. In mijlocul iernii am aflat ca in mine exista o vara invincibila.

Amelie Nothomb - Peplum

"-Nu exista decat o singura istorie - Energia. Nu exista decat o singura politica-energia. (...) Numai elita are dreptul la energie. Eu, cel care-ti vorbeste, sunt unul dintre oligarhi. "

-Imposibil. Daca ai fi fost din epoca noastra ai fi fost indrumata, de la cea mai frageda varsta, catre straturile de jos ale populatiei. Oamenii din elita nu sunt deloc inclinati sa se amestece cu cei pe care ii numim "paria mintali".
-Si ce soarta le este rezervata acestor paria?
-Femelele mulg balenele si hranesc strutii. Masculii muncesc in abatoare, in agricultura si pazesc depozitele.
-Dar muncitorii?
-Muncitorii sunt o caseta mai sus.
-Functionari mai exista?
-Nu.
-Atunci unde sunt plasati cei care nu sunt buni de nimic?
-In uzinele de cuvinte incrucisate.
-Poftim?
-Da. Ne-am dat seama ca jocurile de cuvinte incrucisate realizate pe calculator nu prezentau niciun interes. Asa ca, pentru ca oamenii aceia sa aiba impresia ca sunt folositori si sa nu ameninte pacea sociala, noi am creat numeroase uzine de cuvinte incrucisate. (...)Celor de 80-100, cu alte cuvinte, cei al caror coeficient de inteligenta se situeaza intre 80 si 100. acestia constituie 90% din populatie. Ei constituie tinta principala a oricarei politici responsabile, deoarece sunt cei mai numerosi. Esti o sfecla. Asa ii numim noi pe cei de 50-80. Mai jos de 50, nu se mai poate vorbi de fiinte umane. Ii numim palnii. Mai exista caducii: cei de 100-120. Ei reprezinta principala probleama. Nu prea stim unde sa-i situam, cu atat mai mult cu cat nu se remarca prin supunere.Noi incercam sa-i orientam spre o cariera artistica. Mai exista mica elita, constituita din cei de 120-130, elita: cei de 130-150. Vine apoi marea elita: cei de 150-190. Dincolo de 190 se afla granzii, pur si simplu.
-A fi judecat dupa inteligenta este la fel de nedrept ca si a fi judecat dupa frumusete. Si una, si cealalta sunt, in proportie de 65% innascute. Sunt, deci, criterii egale in inechitate. Nu te mai preface ca esti scandalizata. Criteriul acesta exista dintotdeauna. Epoca noastra s-a multumit sa-l oficializeze."

Mark Twain - "Strainul misterios"

"Imi ziceam in sinea mea ca tare-as vrea sa vad cum arata o temnita pe dinauntru. Satan imi auzi gandul si iata-ne in inchisoare, chiar in camera de tortura. Erau acolo roata si toate celelalte instrumente. Pe pereti atarnau unul sau doua feliare chioare, care dadeau locului o-nfatisare si mai sinistra. Erau si oameni acolo, chiar si calai, dar nu ne-a observat nimeni fiindca eram invizibili. Un tanar zacea legat. Satan imi spuse ca-l banuiesc de erezie. Calaii se pregateau sa-l faca sa vorbeasca. Ii cereau omului sa-si marturiseasca vina, dar el o tinea mortis ca n-are ce sa marturiseasca fiindca nu-i nimic adevarat. Atunci ii infipsera sub unghii aschie dupa aschie si tanarul urla de durere. Satan nu era tulburat defel, dar eu n-am putut sa-ndur si-a trebuit sa ma scoata-n graba de-acolo. Mi se facuse rau si-abia ma tineam pe picioare. Aerul proaspat ma aduse insa in simtiri. In drum spre casa i-am spus ca era ceva bestial, animalic.
- Ba nu, omenesc. Sa nu insulti animalele, fiindca nu merita o palma ca asta. Asa e stirpea voastra, continua el, josnica. Mintiti tot timpul, gasiti virtuti pe care nu le-aveti, dar le refuzati totdeauna animalelor mai presus de voi, desi numai ele au virtutile-alea cu adevarat. Nici un animal n-a facut vreodata un act de cruzime. Cruzimea e talentul exclusiv al celor cu simt moral. Cand un animal provoaca suferinta, o face inconstient. Nu-i nimic rau in asta, pentru ca el nu stie ce-i raul. Si nu provoaca suferinta din placere. Numai omul face asta, inspirat de simtul ala moral al lui. Un simt care te face sa deosebesti binele de rau si-ti da libertatea sa-l alegi pe cel care-ti convine. Si ce castiga omul din asta? Alege tot timpul. Dar in noua cazuri din zece alege raul. Raul nici n-ar trebui sa existe. Si de n-ar fi simtul moral, nici n-ar exista. Dar omul e tare stupid si nu-si da seama ca simtul moral il coboara pana la treapta cea mai de jos de pe scara fiintelor vii. E rusinos sa ai simt moral. Te simti mai bine? Hai sa-ti mai arat ceva!
Peste o clipa eram intr-un sat din Franta. Ajunseram intr-o fabrica mare, unde, invaluiti intr-un nor de praf, barbati, femei si copilasi trudeau pe caldura si-ntr-o murdarie de nedescris. Aveau numai zdrente pe ei. Munceau si picau de oboseala, fiindca erau storsi de vlaga si-aproape morti de foame.
- Uite si-aici un fel de simt moral, zise Satan. Propitarii sunt bogati si foarte evlaviosi. Dar dau acestor oameni sarmani, fratii si surorile lor, un salariu c-abia le-ajunge sa nu cada din picioare de foame. Muncesc paisprezece ore pe zi, iarna si vara deopotriva, cu totii, pana si copiii. Trudesc de la sase dimineata pana la ora opt seara. Stau in niste cocini, la patru leghe de fabrica. Si de doua ori pe zi fac drumul asta pe jos, prin noroi sau zloata, pe ploaie, ninsoare, lapovita sau furtuna. Si asta ani in sir. Dorm doar patru ore pe noapte. Intr-o camera cumplit de murdara si de puturoasa stau inghesuite cate trei familii. Vin molimele peste ei si-i secera ca pe niste muste. Au facut vreo crima nenorocitii astia? Nu! Atunci ce-au facut de-s pedepsiti atat de aspru? Absolut nimic, decat ca s-au nascut in semintia voastra de fiinte fara minte. Ai vazut care-i soarta unui raufacator in inchisoare. Acuma vezi care-i soarta celor nevinovati si cumsecade. Sunteti voi oare o rasa de oameni cu cap? Oare nevinovatii astia care duhnesc o duc mai bine decat ereticul din temnita? Zau ca nu. Pedeapsa lui e un fleac pe langa patimile astora. Dupa ce-am plecat noi, l-au tras pe roata si i-au zdrobit oasele. Acuma-i mort si-a scapat de stirpea voastra nepretuita. Dar sclavii astia amarati de-aici mor cu-ncetul de ani de zile, si unii n-or sa scape de viata inca multi ani de-aici incolo. Uite cum ii invata simtul moral pe stapanii fabricii sa faca deosebirea intre bine si rau. Si se considera mai buni decat cainii! Ah, cat sunteti de irationali si prosti, cat sunteti de marunti! Nici nu pot sa-ti spun.
Apoi lasa seriozitatea la o parte si se-apuca sa-si bata joc de noi, sa rada ca ne mandream cu faptele noastre razboinice, cu marii nostri eroi, cu faima noastra nepieritoare, cu regii nostri puternici, cu aristocratia noastra de vita veche, cu venerabila noastra istorie. Si-a ras intruna, ca ti se facea rau sa-l auzi. Pana la urma s-a mai linistit un pic si-a zis:
- Dar daca ma gandesc bine nu-i chiar asa de ras. E de-a dreptul patetic sa afli ce scurte va sunt zilele, cat va place sa va dati in spectacol ca niste copii, biete umbre fara noima ce sunteti!
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
[...] Voi sunteti o specie aparte. Orice om e o masina de suferinte si una de fericire, puse la un loc. Amandoua lucreaza armonios si cu mare precizie, pe principiul "da si ia". Dupa orice fericire, care-apare intr-o parte, vine de indata o suparare sau o durere, poate chiar mai multe, in cealalta parte. De cele mai multe ori, viata omului e impartita aproape egal intre fericire si nefericire. Cand nu e asa, cu siguranta ca predomina nefericirea. Niciodata invers. La unii masina de suferinte face aproape toata treaba singura. Un om ca asta trece prin viata aproape fara sa stie ce-i fericirea. Pe orice pune mana, orice face nu-i aduce decat nefericire. Ai vazut vreodata oameni ca astia? Pentru ei viata nu are farmec, nu-i asa? E-o pacoste. Uneori, un ceas de bucurie il platesc cu ani si ani de nenorociri. Nu stiai? Se-ntampla din cand in cand.

about carbon economy and green washing

Reductionism seems to have become the habit of the contemporary human mind. We are increasingly talking of "the carbon economy" in the context of climate change. We refer to "zero carbon", as if carbon only existed in fossilised forms under the ground. We forget that the cellulose of plants is primarily carbon. Humus in the soil is mostly carbon. Carbon in the soil and in plants is living carbon. It is part of the cycle of life.

The problem is not carbon per se. The problem is our increasing use of fossil carbon as coal, oil and gas. While plants are a renewable source, fossil fuel is not. When it is burnt, this carbon cannot be renewed as coal, oil or gas for millions of years. With our dependence on carbon in the form of fossil fuel, we have broken out of Nature's cycle of renewable carbon. We have fossilised our thinking by dependence on fossilised carbon. (...)

While climate change combined with peak oil is making biodiversity agriculture an en ecological imperative for a post-industrial economy, the industrial paradigm is still the guiding force for mainstream society. This is related to the fact that industrialisation (which was based on a transition from a biodiverse economy of renewable carbon cycles to a fossil-fuel economy of non-renewable use of carbon) has also become a cultural paradigm for measuring progress.

Business leaders and politicians seek a de-addiction to industrialisation as a measure of human development. They want a post-oil world but do not have the courage to envisage a post-industrial world. As a result, they cling to the infrastructure of the energy-intense fossil-fuel economy and try to run it on substitutes such as nuclear energy and biofuels; nuclear power production is being redefined as "clean energy" and non-sustainable production of bio-diesel and bio-fuel is being welcomed as a "green" option

by Vandana Shiva

RESURGENCE

o revista foarte tare numita RESURGENCE (at the heart of earth, art and spirit). numai unele articole se pot citi, mai puteti cauta si prin arhive

http://www.resurgence.org/magazine/

robotic lives

With all this talk about connectivity, what about connectivity to ourselves? Are we becoming so connected to everybody else that we are never where we actually are? We are at the beach on the cell phone, so are we there? We are driving on the cell phone, so are we there? What about not connecting with anyone in our "in-between" moments?

( Robotic Lives, by Jon Kabat Zinn )

our music