Prima persoană căreia i-am vorbit despre această formidabilă perspectivă a fost redactorul ziarului, pentru care desenasem până atunci caricaturi. Se numea Arnold Coates. Îmi spuse următoarele:-Ești, la drept vorbind, un artist și trebuie să pleci de aici, ca să nu te usuci ca o stafidă.Nu-ți face griji pentru tatăl tău. E un om mulțumit , suficient sieși ca un robot, iartă-mă că-ți spun asta. New York va însemna pentru tine doar o escală, continuă el. Europa e locul unde se află adevărații pictori și așa va rămâne întotdeauna.
Nu avea dreptate în privința asta.
-Eu nu m-am rugat niciodată lui dumnezeu până acum, dar mă voi ruga pentru tine să nu te duci niciodată în Europa, ca soldat. N-ar mai trebui să ne lăsăm păcăliți și să ajungem în situația de a furniza carne pentru tunurile și mitralierele astea care le plac lor atât de mult. Europenii pot să înceapă un război în orice moment. Privește numat cât de mari sunt armatele lor, chiar și în mijlocul unei Mari Depresiuni Economice. Dacă orașele încă mai stau în picioare când ajungi în Europa și ți se întâmplă să stai într-o cafenea, cesuri întregi, sorbind o cafea, un pahar de vin sau de bere, discutând despre pictură, muzică sau literatură, amintește-ți că europenii pe care îi vezi în jurul tău și pe care îi crezi mult mai civilizați decât americanii, așteaptă cu nerăbdare un singur lucru : momentul când va fi în mod legal permis ca oamenii să se ucidă din nou între ei și să dărâme totul la pământ. Dacă ar fi după mine, spuse el, cărțile de geografie ar trebui sa dea țărilor europene adevăratele nume ce li se cuvin : Imperiul Sifilisului, Republica Sinuciderii , Demența Precoce , fără să lipsească , bineînțeles , frumoasa țară Paranoia. Poftim , continuă el. Ți-am stricat imaginea Europei și tu nici nu ai văzut-o încă. Și poate ți-am stricat și imaginea despre artă, ceea ce sper că n-am făcut. Nu pricep cum de pot fi artiștii consideraţi vinovați, dacă creațiile lor artistice , frumoase și în mod obișnuit nevinovate, reușesc, nu vedem din ce motive , să-i facă pe europeni necontenit mai nefericiți și mai însetați de sânge.
Acesta era modul obișnuit de a vorbi al unui american cu sentimente patriotice, la vremea aceea. E greu să-și închipuie cineva cât de dezgustați eram noi atunci de război. Obișnuiam să ne lăudăm că aveam o armată și o marină militară foarte mici și că generalii și amiralii nostril aveau o influență cât se poate de redusă la Washington. Obișnuiam să-i numim pe fabricanții de arme „ Negustori ai morţii”.
Vă puteți închipui așa ceva?
Actualmente, desigur, aproape singura noastră industrie centrală este comercializarea morții, finanțată de nepoții nostrii în așa fel încât mesajul principalelor noastre creații artistice, al filmelor și televiziunii precum și al cuvântărilor politce sau articolelor din ziare, în interesul economiei noastre naționale trebuie să fie pur și simplu următorul : războiul este iadul, e adevărat , dar singurul mod prin care un adolescent poate deveni bărbat este un schimb de focuri de armă, indiferent de circumstanțe, preferabil, dar sub nicio formă necesar, pe un câmp de luptă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu