Pisica nu-i putea hrăni. Pisoii mureau unul câte unul. Umpluseră odaia cu murdăria lor. Si, în fiecare seara, întorcându-ma acasă, mai găseam unul teapan si cu dintii ranjiti. Într-o seara l-am găsit pe cel din urma pe jumatate mancat de maica-sa. Incepuse sa duhnesca. Mirosul de moarte se amesteca cu mirosul de urina. M-am asezat atunci in mijlocul acelei jalnice scarnavii si, cu mainile ingropate in murdarie, respirand mirosul de putreziciune, am privit indelung flacara dementa care stralucea in ochii verzi ai pisicii, nemiscata in coltul ei. Da. Tot asa in seara asta. Cand ai atins o anume treapta a mizeriei nimic nu mai duce la nimic, nici speranta si nici disperarea nu mai par a avea temei, si viata intreaga se rezuma intr-o imagine.
(...) Da. Totul e simplu. Numai oamenii complica lucrurile. Sa nu ni se mai spuna povesti! Sa nu ni se mai spuna despre condamnatul la moarte: "Isi va plati datoria fata de societate", ci: "O sa i se taie gatul". Diferenta pare mica. Si totusi, nu-i acelasi lucru. Si apoi, exista oameni care prefera sa-si priveasca destinul in fata. (Camus, "Intre da si nu")
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu