George Carlin despre sistemul de invatamant

Ernesto Sabato despre cultura, educatie si sistemul de invatamant (Inainte de tacere, 1998)

Nu vom ști niciodată neliniștea cu care a compus Beethoven ultima sa simfonie minunata, sau momentele de singurătate în care și-au creat marii compozitori operele. De aceea, dacă eșecul în sine este un lucru trist, eșecul în arta este întotdeauna tragic.
Cu multa emoție am stat, în diferite ocazii, la mormântul lui Van Goth, acel nefericit care nu și-a putut vinde niciodată vreun tablou, și ale cărui opere se licitează acum pentru milioane de dolari, pentru a fi apoi expuse în supermarketuri. Sărmanul Vincent; locuit de Dumnezeu și posedat de Diavol, umil și cumsecade, capabil sa predice Evanghelia minerilor și sa-l atace, uneori violent, pe Gauguin: capabil sa culeagă sărmane prostituate de pe strada, cum era cea cu un copilaș, pentru a-i fi modele, și sa traiască alături de ele, fiindcă probabil le înțelegea, suferind ca și ele de pe urma faptului ca erau lăsate de izbe liste. După cum arata Artaud, un alt posedat pe care l-am admirat mereu, Van Goth s-a sinucis din cauza unei societăți care nu-și mai suporta groaznicele revelații.
[...]De aceea, rasa de artiști pe care am admirat-o mereu a fost aceea căreia i-au aparținut toți acești oameni. Pe care i-a unit în atitudinea lor combativa o profunda preocupare spirituala și care, în căutarea lor disperata a sensului, au creat opere ale căror totala sinceritate și sfâșiere am crezut mereu ca reprezinta singura modalitate de exprimare a adevărului.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Nu știam, dar puteam intui în mijlocul cărei tristeți profunde s-a aflat, cautând Absolutul, însa dând doar peste mediocritate și dispreț, acel tânăr minunat și nefericit, pe nume Rimbaund, când a scris astfel primele versuri ale infernului sau:
"Odată, dacă-mi amintesc bine, viata mea era un festin în care toate inimile se deschideau, în care vinurile de toate felurile curgeau fără oprire. Într-o noapte, am simțit Frumusețea la picioare. Am văzut-o amărâtă. Si am insultat-o."
Când ma plimb prin vreo piațetă, privind noblețea dansatorilor, când vad acele trăsături inefabile care tresar în fata unui cer zbuciumat de furtuna, sau când ii vad pe cei care tremura pronunțând cuvinte sublime, ma gândesc la nefericirea oamenilor predestinați Frumuseții, dar siliți sa supraviețuiască în banalitatea acestei culturi în care ceea ce era odată simțire a degenerat în diversiune grosolana, în stimulente sau jalnice obiective decorative. Trist epilog al unui secol sfâșiat intre delirurile rațiunii și cruzimea armelor.
Elie Wiesel a spus ca la Auschwitz au murit omul și ideea de om. Asta s-a întâmplat și în epocile în care părea ca se produsese o ruptura, o asemenea scindare, încât dădeam peste riscul de a fi absorbiți de neant.
Asa cum se spune în "Los endemoniados", ființa umana se simte atrasa atât spre creație, cât și spre distrugere; iar acum ne aflam în unul din aceste momente. Trăim ca și cum am fi ajuns la ultimele margini ale existentei.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
[...]Din noaptea sinistra în care studenții au fost izgoniți din universitate cu bastoanele pentru a fi apoi închiși, când mii de universitari și intelectuali au fost nevoiți sa părăsească țara și apoi, când am devenit cunoscuți prin atrocitățile comise pe timpul dictaturii, singurul lucru care ne-a salvat de la disprețul universal a fost nivelul înalt al profesorilor noștri, biologilor, medicilor, fizicienilor, matematicienilor, astronomilor, scriitorilor și artiștilor chemați de prin toate părțile lumii, situându-ne deasupra tarilor puternic dezvoltate. Un arhitect pe nume Pelli i-a epatat pe americani prin originalitatea construcțiilor. Iar un fiu sau un nepot de emigrant ca Milstein a ajuns sa primească Premiul Nobel pentru progresul sau revoluționar în domeniul geneticii, dar a trebuit sa meargă la Universitatea din Cambridge, pentru ca aici nu avea nici măcar aparatele necesare pentru confirmarea ipotezelor sale.
Întreaga educație depinde de filozofia culturii care o cârmuiește, și din cauza acestor imitatori obedienți ai "tarilor avansate" - avansate în ce? - dam peste pericolul răspândirii și mai abitir a robotizării. Trebuie sa ne opunem golirii culturii noastre, devastate de acești economiști care știu doar de Produsul Intern Brut - niciodată nu a existat o expresie atât de izbutita - care reduc învățământul la cunoașterea tehnicii și a informaticii, folositoare afacerilor, dar lipsite de cunostințele fundamentale care revelează arta.
Orice educație e accesibila doar celor dinauntru zidurilor societății, deoarece lumea tehnicii și a informaticii care, desigur, ne va duce la o apropiere intre noi a însemnat, pentru marea majoritate, un abis insurmontabil.
[...]Educația nu tine de aspectul material, dar este decisiva pentru viitorul unui popor, deoarece reprezinta puterea sa spirituala, și din aceasta cauza este aservita celor care țin sa vândă țara ca pe niște birouri ale unor mari consorții străine. Da, dragii mei învățători, continuați sa rezistați, pentru ca nu putem permite ca învățământul sa se transforme într-un privilegiu.

Mumia Abu Jamal - "Multi oameni spun ca este o nebunie sa rezisti sistemului, cand de fapt este o nebunie sa nu o faci."

"People say they don't care about politics. They say that politics has nothing to do with them. But it does. Their position wears the mask of indifference or distraction. But it's people's silent agreement that makes the system live. Even we do not oppose a system, our silence becomes an approval because we do nothing to stop it. People have the most wide range excuses to justify their indifference. They even name God as a shortcut to keep their status quo. They speak of law and order. But look at the system, look at the social order that reigns today in society. Do you see God in it? Do you see law and order in it? There's only disorder and instead of law there's just a security illusion. It's an illusion, because it was built upon a long history of injustice: Racism, criminality, slavery at all levels and genocide of millions of human beings. Many people say it is insane to resist the system, but actually, it is insane not to."

Ernesto Sabato - "In mijlocul unui carnaval mascat dansează oamenii zilei, asurziti de popiile bufonerii" (Inainte de tacere, 1998)

[...] Cum i s-a întâmplat genialului Shelley, care prezise în versuri: "Un popor moare de foame pe câmpuri necultivate".

Acele avertismente nu numai ca n-au fost ascultate, dar au fost adeseori luate în răspăr de către raționaliștii preaputernici. Războaiele mondiale, teribile dictaturi de stânga sau de dreapta, sinucideri în masa, apariția neonazismului, creșterea criminalității infantile, depresiune profunda. Totul arata ca în interiorul Timpurilor Moderne, lăudate cu atâta ardoare, se năștea un monstru cu trei capete: raționalismul, materialismul și individualismul. Iar aceasta creatura, pe care am ajutat-o cu atâta mândrie sa se nască, a început sa se devoreze pe sine.

Astăzi nu numai ca traversam o criza a sistemului capitalist, ci și o criza a unei întregi concepții despre lume și viata, bazata pe zeificarea tehnicii și a exploatării omului.

Materializarea Universului, legitima pentru poliedre și reacții chimice, a fost dramatica pentru supraviețuirea viitoare a omului. Înnebuniți de supradezvoltare, am comis grava eroare de a ne pierde ființa originala, imitând imperiile mașinii și ale delirului tehnologic.

Odată ce logosul s-a tehnicizat, procesul de industrializare și mecanizare a fost paralel cu perfecționarea mijloacelor de tortura și exterminare.

Terorismul international, ororile din Bosnia, recrudescenta conflictelor din Orientul Mijlociu și acele răni din carnea lumii care sunt străzile Calcuttei confirma ceea ce Hannah Arendt afirma pe buna dreptate încă din anii '50: ca cruzimea acestui secol va fi de nesuportat.

Acum câțiva ani, doua puteri își disputau lumea. Odată eșuat comunismul, s-a răspândit credința ca alternativa era neoliberalismul. În realitate, asta e o afirmație criminala, deoarece e ca atunci când într-o lume în care ar exista numai lupi și miei s-ar spune: "Libertate pentru toți, iar lupii sa mănânce mieii".

Se vorbește despre reușitele acestui sistem al cărui unic miracol a fost sa concentreze în a cincea parte din omenire mai mult de optzeci la suta din bogăție, în timp ce restul, marea parte a planetei, moare de foame în mizeria cea mai sordida. Ar trebui sa se pună în discuție ce anume se înțelege prin neoliberalism, pentru ca, de fapt, felul cum e văzut el nu are legătura cu libertatea. Dimpotriva, datorita imensei puteri financiare, metodelor propagandei și constrângerilor economice, statele puternice își disputa dominația planetei.

Absolutismul economic s-a transformat în putere. Despot invizibil, el controlează prin ordine dictatura foamei, care nu respecta nici ideologii, nici flamuri, și sfârșește la fel cu bărbații și femeile, cu proiectele tinerilor și cu odihna strămoșilor noștri.

Un exemplu de dezumanizare adus de acest sistem este Brazilia: În timp ce patruzeci de milioane de muritori de foame populează nord-estul tarii, în Sao Paolo exista aproape un milion de copii fără adăpost, care fura de pe străzi pentru a putea manca, sunt forțați sa se prostitueze, omorâți pentru o suta sau doua sute de dolari, asasinați de către comandouri specializate, sechestrați și uciși pentru a li se vinde organele în laboratoarele lumii.

Mi-a povestit un sacerdot dominican, profesor de teologie la Universitatea din Sao Paolo, ca un studiu elaborat de politia federala a revelat faptul ca în ultimii trei ani patru mii sase sute de copii au fost asasinați în Brazilia.

Mii de copii latino-americani sunt exportați din țara de bastina spre Europa, SUA și Japonia; și exista suficiente dovezi care certifica existenta unor copii sacrificați, mai ales în Brazilia, Honduras, Guatemala și Mexic.

Din nefericire, sora Martha Pelloni mi-a arătat ce atrocități asemănătoare apar și în Argentina

*

Este o crima, o rușine pentru fiecare om sa știe ca exista pe lume doua sute cincizeci de milioane de copii exploatați. Obligați sa muncească de la cinci-sase ani, în locuri insalubre, sa presteze zile de munca istovitoare pentru câțiva bănuți când au noroc, deoarece mulți copii lucrează în stare de sclavie sau semisclavie, fără protecție legala sau medicala. Aceste milioane de copii analfabeți, mai slabi și mai scunzi decât copii noștri care merg la școală, suferă de boli infecțioase, răni, amputări și umilințe de toate felurile. Ii întâlnim atât în marile orașe ale lumii, cât și în tarile cele mai sărace. În America Latina exista cincisprezece milioane de copii exploatați.

[...]Lipsa de protecție și violenta la care sunt supuși cei mici ne demonstrează cu claritate ca trăim un timp al imoralității. Aceste fapte aberante ne absorb ca un vârtej, traducând în realitate vorbele lui Nietzsche: "Valorile nu mai valoreaza nimic."

*

În fiecare dimineață, mii de persoane reiau căutarea inutila și disperata a unui loc de munca. Sunt marginalizați - o categorie noua, care ne spune foarte multe atât despre explozia demografica, cât și despre incapacitatea acestei economii pentru care singurul lucru care de fapt nu contează, este omul cu nevoile sale.

Sunt marginalizați nevoiașii care rămân în afara societății pentru ca sunt de prisos. Nu se mai spune ca sunt "cei de jos", ci "cei din afara". Sunt excluși de la necesitățile minime de hrana, sănătate, educație și justiție; sunt excluși atât din orașe, cât și din locurile lor de bastina. Iar acești oameni care sunt zilnic lăsați pe dinafara, ca balastul aruncat peste bordul unei bărci în ocean, reprezinta marea majoritate.

Atâtea valori distruse din cauza banilor, iar acum omenirea, care s-a dedicat în totalitate creșterii economice, nu-și poate adăposti oamenii.

Pentru a face rost de o slujba, oricât de prost plătită, oamenii își ofera viețile pe de-a-întregul. Muncesc în locuri insalubre, în subsoluri, pe nave-fabrici, înghesuiți sub eterna amenințare de a-și pierde slujba, de a rămâne pe dinafara.

După cum se pare, demnitatea vieții omului nu a fost prevazuta în planul globalizării. Neliniștea e singurul lucru care a ajuns pe culmi niciodată bănuite. Este o lume care trăiește în perversitate, unde unii, putini, își contabilizează câștigurile pe seama amputării vieții imensei majorități. S-a ajuns la apariția unui biet om care aparține lumii dezvoltate și care are acces la nenumăratele produse dintr-un supermarket. Si în timp ce acel sărman nefericit doarme liniștit, închis în fortăreața lui de aparate și ciurucuri, mii de familii trebuie sa reziste cu un dolar pe zi. Marginalizații de la marele banchet al economiștilor se număra cu milioanele.

Când vad la lumina zilei atâtea afaceri ascunse sau când vecini de cartier ma opresc sa-mi spună ca nu-și mai pot păstra atelierul, ca nu le ajung banii pentru impozite, ma gândesc la corupție și la fuga de pedeapsa, la risipa neobrăzată și la opulenta amorala a anumitor indivizi, și am sentimentul ca ne aflam în adâncul unei lumi unde, odată cu răspândirea disperării, creste și egoismul, după metoda "scapă cine poate". Asta pe când cei mai ghinioniști se îneacă în adâncul apelor sau stau pe marginea prăpastiei, iar în mijlocul unui carnaval mascat dansează oamenii zilei, asurziți de popiile bufonerii.

Februarie Negru

M-au aruncat in strada ( nu ma aruncati in strada - i-am rugat )
Mi-au pus in brate zapada (nu-mi dati mie zapada - i-am rugat)
ce sa fac eu cu memoria voastra pustie
ce sa fac eu cu aceasta strada pustie
pe cine sa astept
cu cine sa vorbesc?
M-au legat de o girafa in flacari
(nu vreau sa merg cu masina - i-am rugat)
M-au rostogolit cu scaietii
pina cind m-m facut frate cu scaietii ( nu ma lasati singur, i-am rugat
astia care nu exprima nimic)
M-au aruncat peste sinele agitate
de la caile ferate
(nu ma lasati sa tai drumuri, i-am rugat--care nu duc nicaieri)
Mi-au pus o luminare in mina ( Umbla sanatos, mi-au mai spus)
"acum esti liber"
Si-am coborit de bunavoie in strada de februarie
putin mai palid putin mai adus

Asa calatoresc eu in noaptea unui miez de iarna
asa calatoresc eu intre doua imbratisari nesperate
ca intre doua calde caldari

by Florin Iaru

ZOMBIE URBAN

sint un zombie urban cu sufletul gol
care urmareste zborul pescarusului pe dupa mall
in fortareata cenusie trist vintul capitalist adie
sint unul dintre tinerii care nu mai stie ce trebuie sa stie
altcineva gindeste pentru mine o existenta iluzorie pe hirtie

by me

Jose Saramago ---> Eseu despre orbire

Văd, îi spuneau cei care-şi recăpătaseră vederea, îi spuneau cei care dintr-o dată o recăpătau, Văd, văd, într-adevăr începea să pară o poveste de pe altă lume aceea în care s-a spus, Sunt orb. Băieţelul strabic murmura, probabil era în mijlocul unui somn, poate îşi vedea mama, întrebandu-l: Mă vezi, acum mă vezi? Soţia medicului întrebă, Dar ei, şi medicul răspunse, Băiatul, probabil, va fi vindecat cînd se va trezi, cu ceilalţi nu va fi altfel, mai mult ca sigur îşi recapătă vederea chiar acum, cine o să tragă o spaimă, sărmanul, este prietenul nostru cu legătură neagră, De ce, Din pricina cataractei, după timpul care a trecut de cînd l-am examinat ultima oară, cred că arată ca un nor opac; Va orbi, Nu, de cum se normalizează viaţa şi totul începe să funcţioneze, îl operez, e o chestiune de săptămîni, De ce am orbit, Nu ştiu, poate că într-o zi vom afla motivul, Vrei să-ţi spun ce cred, Spune, Cred că n-am orbit, cred că suntem orbi, Orbi care văd, Orbi care, văzînd, nu văd.
Soţia medicului se ridică şi ieşi la fereastră. Se uită în jos, la strada acoperită de gunoaie, la oamenii care strigau şi cîntau. Apoi îşi ridică privirea spre cer şi îl văzu complet alb, Mi-a venit rîndul, se gîndi. Spaima subită o făcu să-şi coboare ochii. Oraşul era încă acolo.

cind ma uit pe geam - zale

Vad un baiat atipit cu capul pe patul pustii
Condamnat la viata in perimetrul custii
Un zid pazit ce ascunde mincinosii ilustri
Si oameni ce au succes si se prefac a nu sti

O fata ce-asteapta un fat-frumos s`o scoata
Din saracie, gata sa fie deflorata
Nimereste un peste ce`o pacaleste indata
Se trezeste k`si creste copilul prostituata

Alti frati ,abandonati in rupturi
Inghetati, abuzati ,aderati in structuri
Din banii publici trase sume cu n zerouri
Si zdrente ca Ina Coca prin cazinouri

Reclame pe panouri care bat apa`n piua
Cu propuneri care nu ne`ndruma sa iesim la ziua
Prosperitate pe strazi frumos luminate
Privesc in jur si vad tot ce`ascunde`n spate

Cand ma uit pe geam vad clipul unui neam
Pe muzica de vrabii ciripind pe ram
Si`as vrea sa nu mai am acea senzatie ce`mi nazare
Ca lumea azi e in stare de autoexterminare

M`am tot uitat pe geam la stele
Nici o scanteie multi sclipici
Cutarescu ce`o arde cu licurici
Cei mari nu mici in rest
Pupici intre gagici ce mazgalesc
Icoanele de sticla si stii ca
La asta viseaza orice necioplita
Ii las imaginea ciobita fiindca`i scornita
Vantul ce`ti adie la geam te`mbie
Gospodare nu`i deschide c`o sa`ti bata
Chiar vantu`n buzunare

Si are catei in cusca cu geam si butoane
Ce latra in gura mare de zici ca`i care pe care
In fapt acesti care mai de care maraie
La cine`i in fata lor
Nu vor sa se mai inchine

Cand ma uit pe geam , cand ma uit pe geam
Gagii care o ard in Van Damme
Sfarsesc defapt in kakat
Cu nara pe macadam

Ma uit pe geam da nu prea mult ca sar schije
Si vad ca multi reneaga arma mea k poarta tije
Ma uit pe geam nu mai e veselie
Ci oameni care spulbera pulberi pe gingie

Copii care se stie ka se nasc in foame
Saracie pe glob si bombe explodand
in bomboane colosale
Conflict maximal la TV
Mulat prea bine
Pe mentalul plebei

Derbedei cu fantezii sexuale
Ce produc genocid animal
Scuip in ochii lor samanta de scandal ka sensei
Adusi de fani ??? total spre bani
Solitarizand in regim canibal

Rar cei care n`au ura si frica
Asta`i povestea
Lookin` up the window
Lookin` up the wïndow

vorbesti de parca-maximilian&guess who&cedry2k

Vorbesti de parca-i stii ce-nseamna...
Cand tu defapt nu stii niciun cacat
Si nu faci decat sa te guduri pe langa electorat
La fiecare 4 ani cand stii ca vine perioada
Prostit de-atatia bani te-apuci sa faci pe coarda

Si te vad la TV cum plangi si suferi pentru mine
Cand tu nu urmaresti decat sa cumperi pentru tine
O casa la mare sau casa la munte
Si ai fii-nstare de multe ca sa-i faci sa te-asculte

Eu nu te cred,desi abia astept pe cineva care sa merite
Da pan-atunci m-aleg cu tot felu' de-oportunisti
Care vor doar sa ma-ngroape-n griji,cam asa sta treaba-aici

Imi trebuie mai multa certitudine din partea ta
O alta atitudine,cum sa vezi de la asa altitudine
No,tu nu ma reprezinti,cand deschizi gura minti
Dar totusi...


R: Vorbesti de parca-i stii ce-i teama
Pentru ziua care sta sa vina
Cand banii care maine vin azi se termina
Teama pentr-un amarat de loc de munca
La banii pe care mi-i iau n-am chef deloc de munca
Am spus teama,ca eu de unul singur nu contez
La cum te-ai prezentat,eu unul sigur nu votez
Nici tu nu crezi ce vorbesti,cand vorbesti,da' vorbesti
Vorbesti de parca-i stii ce-nseamna....

Totul pentr-o viata de familie
Cand mania ta e sa ma tii pe mine-n prima linie
Si-o arzi sub nasu' meu fin in masini de basini
Yo vad doar priviri ce tradeaza griji si chin

Si p-afis zambesti multumit de zici ca-i totul belea p-aici
Dar nu ma convingi,cand m-abordezi sa te votez
Yo de mult nu mai pun botu',mai degraba te sabotez decat sa pun votu'

Ca artist n-am nicio siguranta
Ca un electrician trist aparat de-o constitutie slaba
Ca un somalez inchis

Sunt una dintr-atatea tinte virtuale
Ale caror sperante se topesc incet ca o lumanare
Cat timp birocratia clacheaza-n puncte vitale
Salvarea plimba oameni bolnavi intre spitale
Stiu,mi-ai facut un parculet in spatele blocului
Ia-l inapoi,ca nu-mi convin datele trogului
E an electoral si te bagi in seama
Habar n-ai da'....

Nu e mereu trist,dar eu nu mai rezist
Nimic din tot ce-ai zis nu e cum ai promis
Esti mincinos,mincinos,mincinos
Cum?Mincinos cel mai mare mincinos
Tu!Si nu e mereu trist,dar eu nu mai rezist
Nimic din tot ce-ai zis nu e cum ai promis
Esti mincinos,mincinos,mincinos
Tu!....

GOVERNMENT

THE Government--I heard about the Government and
     I went out to find it. I said I would look closely at
     it when I saw it.

Then I saw a policeman dragging a drunken man to
     the callaboose. It was the Government in action.

I saw a ward alderman slip into an office one morning
     and talk with a judge. Later in the day the judge
     dismissed a case against a pickpocket who was a
     live ward worker for the alderman. Again I saw
     this was the Government, doing things.

I saw militiamen level their rifles at a crowd of
     workingmen who were trying to get other workingmen
     to stay away from a shop where there was a strike
     on. Government in action.

Everywhere I saw that Government is a thing made of
     men, that Government has blood and bones, it is
     many mouths whispering into many ears, sending
     telegrams, aiming rifles, writing orders, saying
     "yes" and "no."

Government dies as the men who form it die and are laid
     away in their graves and the new Government that
     comes after is human, made of heartbeats of blood,
     ambitions, lusts, and money running through it all,
     money paid and money taken, and money covered
     up and spoken of with hushed voices.

A Government is just as secret and mysterious and sensitive     
     as any human sinner carrying a load of germs,
     traditions and corpuscles handed down from
     fathers and mothers away back.

 a poem by CARL SANDBURG                                 

Jean Paul Sartre ---> Morţi fără îngropăciune

CANORIS: Atunci nu s-a încheiat nimic: fiecare act îţi va fi judecat în raport cu viaţa ta întreagă. (Pauză.) Dacă te vei lăsa omorît cînd mai poţi munci, nimic nu va fi mai absurd decît moartea ta. (Pauză.) Să-i chem?
HENRI (arătînd-o pe Lucie): Să hotărască ea.
CANORIS: Auzi, Lucie?
LUCIE: Ce să hotărăsc? Ah, da; ei bine, totul e hotărît: spune-le că n-o să vorbim şi să termine repede.
CANORIS: Şi tovarăşii, Lucie?
LUCIE: Eu nu mai am tovarăşi. (Se îndreptă spre miliţieni.) Duceţi-vă după ei: nu vom vorbi.
CANORIS (urmand-o, către miliţieni): Mai avem cinci minute. Aşteptaţi.
O aduce în faţa scenei.
LUCIE: Cinci minute; da. Şi ce speri? Să mă convingi în cinci minute?
CANORIS: Da.
LUCIE: Suflet pur! Ţie-ţi convine să trăieşti, tu ai conştiinţa împăcată, te-au tăbăcit puţin şi asta-i tot. Dar pe mine m-au înjosit, nu există bucăţică din toată pielea mea care să nu-mi facă scîrbâ. (Lui Henri.) Şi tu, care faci nazuri pentru c-ai sugrumat un puşti, îţi aminteşti că puştiul astă era fratele meu şi că eu n-am spus nimic? Am luat tot răul asupra mea, trebuie să fiu suprimată şi, odată cu mine, tot răul.
Plecaţi! Duceţi-vă să trăiţi, dacă puteţi să vă suportaţi. Eu mă urăsc şi doresc ca după moartea mea totul să fie ca şi cum n-aş fi existat niciodată.
- Nu te voi părăsi, Lucie, şi voi face ceea ce vei hotărî tu.
Pauză.
CANORIS: Prin urmare trebuie să vă salvez fără voia voastră.
LUCIE: O să vorbeşti?
CANORIS: Trebuie.
LUCIE (cu violenţă): Le voi spune că minţi, că nu-i decît onăscocire de-a ta. (Pauză.) Dac-aş fi ştiut că ai de gînd să pălăvrăgeşti, crezi că v-aş fi lăsat să vă atingeţi de fratele meu?
CANORIS: Fratele tău voia să-l predea pe şeful nostru, pe cand eu vreau să-i trimit pe o pistă falsă.
LUCIE: E acelaşi lucru, în ochii lor va luci acelaşi triumf.
CANORIS: Lucie! Va să zică din orgoliu l-ai lăsat pe Francois să moară?
LUCIE: Iţi pierzi timpul degeaba. Mie n-o să izbuteşti să-mi stameşti remuşcâri.
UN MILIŢIAN: Mai sunt două minute.
CANORIS: Henri!
HENRI: Voi face ceea ce va hotărî ea.
CANORIS (către Lucie): Ce-ţi pasă ţie de oamenii ăştia? Peste şase luni se vor piti într-o pivniţă şi cea dintai grenadă care va fi aruncată asupra lor printr-o rasuflătoare va pune punctul final la toată povestea asta. Ceea ce contează este restul. Adică lumea şi ceea ce faci tu în lume, tovarăşii şi ceea ce faci tu pentru ei.
LUCIE; Sunt ca un pom uscat, mă simt singură, nu pot să mă gîndesc decît la mine.
CANORIS (cu blîndeţe): Oare nu regreţi chiar nimic?
LUCIE: Nimic. Totul e otrăvit. Atunci...

Gest resemnat. Face un pas spre miliţieni, începe să cadă
ploaia; la început în picături uşoare şi rare, apoi în picături
mari şi grăbite.
LUCIE (cu vioiciune): Ce-i asta? (Cu glas domol şi coborît.) Ploaia. (Se duce pînă la fereastră şi se uită la ploaia care cade. Pauză.) De trei luni n-am mai auzit zgomotul ploii. (Pauză.) Doamne, în tot acest timp a fost vreme frumoasă, e îngrozitor. Nu-mi mai amintesc, credeam că va trebui să trăim mereu în soare. (Pauză.) Toarnă vîrtos, o să miroasă a pămînt jilav, (începe să-i tremure buzele.) Nu vreau... nu vreau...
Henri şi Canoris vin lîngă ea.
HENRI: Lucie!
LUCIE: Nu vreau să plîng, m-aş muia ca o vită. (Henri o
cuprinde în braţe.) Dă-mi drumul! (strigand). Imi plăcea să
trăiesc, îmi plăcea să trăiesc!
Plînge în hohote pe umărul lui Henri.
MILIŢIANUL (apropriindu-se): Ei? E timpul.
CANORIS (după o privire spre Lucie): Du-te şi spune-le şefilor că vom vorbi.
Miliţianul iese. Pauză.
LUCIE (venindu-şi în fire): E adevărat? O să trăim? Eu şi trecusem dincolo... Uitaţi-vâ la mine. Zîmbiţi-mi. De atîta timp n-am mai văzut un zîmbet... Oare e bine ceea ce facem, Canoris? Oare facem bine?
CANORIS: Facem bine. Trebuie să trăim, (înaintează spre un miliţian). Du-te şi spune şefilor tăi că vom vorbi.
LANDRIEU: Ei, cum e?
CANORIS: Pe drumul spre Grenoble, la kilometrul 42, luaţi-o pe cărarea din dreapta. După cincizeci de metri de mers prin pădure veţi da de un desiş, iar în dosul desişului o peşteră. Şeful e ascuns acolo, împreună cu armele.
LANDRIEU (către miliţieni): Zece oameni. Să plece imediat. Incercaţi sâ-l aduceţi viu. (Pauză). Duceţi prizonierii înapoi sus.
Miliţienii scot prizonierii afară. Clochet ezită o clipă, apoi se strecoară în urma lor.
PELLERIN: Crezi c-au spus adevărul?
LANDRIEU: Fireşte. Sînt nişte vite. (se aşază la birou). Ei? Tot i-am înfrant pînă la urmă. Ai văzut cum au ieşit? Erau mai puţin mîndri decît atunci cînd au intrat. (Clochet intră. Cu amabilitate). Ce zici, Clochet? I-am dat gata?
CLOCHET (frecîndu-şi mîinile cu un aer distrat): Da, da; i-am dat
PELLERIN (lui Landneu): Ii laşi în viaţă?
LANDRIEU: Oh, oricum ar fi, acum... (O salvă sub fereastră). Ce este... (Clochet rîde încurcat, cu mina la gură). Clochet, nu cumva ai...
Miliţianul iese.
Clochet face semn că da, continuînd să rida.
CLOCHET: M-am gîndit că e mai uman.
LANDRIEU: Ticălosule!
A doua salvă; fuge spre fereastră.
PELLERIN: Lasă, hai, trei e număr sfînt.
LANDRIEU: Nu vreau...
PELLERIN: Ce obraz am avea în fata supravieţuitorului.
CLOCHET: Intr-o clipă, nimeni nu se va mai gîndi la nimic din toate astea. Nimeni în afară de noi.
A treia salvă. Landrieu cade pe un scaun.
LANDRIEU: Uf!
Clochet se duce la radio şi învîrteste butoanele.

Muzică. Cortina

Kurt Vonnegut ---> Barbă Albastră

Prima persoană căreia i-am vorbit despre această formidabilă perspectivă a fost redactorul ziarului, pentru care desenasem până atunci caricaturi. Se numea Arnold Coates. Îmi spuse următoarele:
-Ești, la drept vorbind, un artist și trebuie să pleci de aici, ca să nu te usuci ca o stafidă.Nu-ți face griji pentru tatăl tău. E un om mulțumit , suficient sieși ca un robot, iartă-mă că-ți spun asta. New York va însemna pentru tine doar o escală, continuă el. Europa e locul unde se află adevărații pictori și așa va rămâne întotdeauna.
Nu avea dreptate în privința asta.
-Eu nu m-am rugat niciodată lui dumnezeu până acum, dar mă voi ruga pentru tine să nu te duci niciodată în Europa, ca soldat. N-ar mai trebui să ne lăsăm păcăliți și să ajungem în situația de a furniza carne pentru tunurile și mitralierele astea care le plac lor atât de mult. Europenii pot să înceapă un război în orice moment. Privește numat cât de mari sunt armatele lor, chiar și în mijlocul unei Mari Depresiuni Economice. Dacă orașele încă mai stau în picioare când ajungi în Europa și ți se întâmplă să stai într-o cafenea, cesuri întregi, sorbind o cafea, un pahar de vin sau de bere, discutând despre pictură, muzică sau literatură, amintește-ți că europenii pe care îi vezi în jurul tău și pe care îi crezi mult mai civilizați decât americanii, așteaptă cu nerăbdare un singur lucru : momentul când va fi în mod legal permis ca oamenii să se ucidă din nou între ei și să dărâme totul la pământ. Dacă ar fi după mine, spuse el, cărțile de geografie ar trebui sa dea țărilor europene adevăratele nume ce li se cuvin : Imperiul Sifilisului, Republica Sinuciderii , Demența Precoce , fără să lipsească , bineînțeles , frumoasa țară Paranoia. Poftim , continuă el. Ți-am stricat imaginea Europei și tu nici nu ai văzut-o încă. Și poate ți-am stricat și imaginea despre artă, ceea ce sper că n-am făcut. Nu pricep cum de pot fi artiștii consideraţi vinovați, dacă creațiile lor artistice , frumoase și în mod obișnuit nevinovate, reușesc, nu vedem din ce motive , să-i facă pe europeni necontenit mai nefericiți și mai însetați de sânge.

Acesta era modul obișnuit de a vorbi al unui american cu sentimente patriotice, la vremea aceea. E greu să-și închipuie cineva cât de dezgustați eram noi atunci de război. Obișnuiam să ne lăudăm că aveam o armată și o marină militară foarte mici și că generalii și amiralii nostril aveau o influență cât se poate de redusă la Washington. Obișnuiam să-i numim pe fabricanții de arme „ Negustori ai morţii”.
Vă puteți închipui așa ceva?

Actualmente, desigur, aproape singura noastră industrie centrală este comercializarea morții, finanțată de nepoții nostrii în așa fel încât mesajul principalelor noastre creații artistice, al filmelor și televiziunii precum și al cuvântărilor politce sau articolelor din ziare, în interesul economiei noastre naționale trebuie să fie pur și simplu următorul : războiul este iadul, e adevărat , dar singurul mod prin care un adolescent poate deveni bărbat este un schimb de focuri de armă, indiferent de circumstanțe, preferabil, dar sub nicio formă necesar, pe un câmp de luptă.

The man
Of virtuous soul commands not, nor obeys:
Power, like a desolating pestilence,
Pollutes whate'er it touches, and obedience
Bane of all genius, virtue, freedom, truth,
Makes slaves of men, and, of the human frame,
A mechanized automaton.

by Percy Bysshe Shelley