Ernesto Sabato despre cultura, educatie si sistemul de invatamant (Inainte de tacere, 1998)

Nu vom ști niciodată neliniștea cu care a compus Beethoven ultima sa simfonie minunata, sau momentele de singurătate în care și-au creat marii compozitori operele. De aceea, dacă eșecul în sine este un lucru trist, eșecul în arta este întotdeauna tragic.
Cu multa emoție am stat, în diferite ocazii, la mormântul lui Van Goth, acel nefericit care nu și-a putut vinde niciodată vreun tablou, și ale cărui opere se licitează acum pentru milioane de dolari, pentru a fi apoi expuse în supermarketuri. Sărmanul Vincent; locuit de Dumnezeu și posedat de Diavol, umil și cumsecade, capabil sa predice Evanghelia minerilor și sa-l atace, uneori violent, pe Gauguin: capabil sa culeagă sărmane prostituate de pe strada, cum era cea cu un copilaș, pentru a-i fi modele, și sa traiască alături de ele, fiindcă probabil le înțelegea, suferind ca și ele de pe urma faptului ca erau lăsate de izbe liste. După cum arata Artaud, un alt posedat pe care l-am admirat mereu, Van Goth s-a sinucis din cauza unei societăți care nu-și mai suporta groaznicele revelații.
[...]De aceea, rasa de artiști pe care am admirat-o mereu a fost aceea căreia i-au aparținut toți acești oameni. Pe care i-a unit în atitudinea lor combativa o profunda preocupare spirituala și care, în căutarea lor disperata a sensului, au creat opere ale căror totala sinceritate și sfâșiere am crezut mereu ca reprezinta singura modalitate de exprimare a adevărului.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Nu știam, dar puteam intui în mijlocul cărei tristeți profunde s-a aflat, cautând Absolutul, însa dând doar peste mediocritate și dispreț, acel tânăr minunat și nefericit, pe nume Rimbaund, când a scris astfel primele versuri ale infernului sau:
"Odată, dacă-mi amintesc bine, viata mea era un festin în care toate inimile se deschideau, în care vinurile de toate felurile curgeau fără oprire. Într-o noapte, am simțit Frumusețea la picioare. Am văzut-o amărâtă. Si am insultat-o."
Când ma plimb prin vreo piațetă, privind noblețea dansatorilor, când vad acele trăsături inefabile care tresar în fata unui cer zbuciumat de furtuna, sau când ii vad pe cei care tremura pronunțând cuvinte sublime, ma gândesc la nefericirea oamenilor predestinați Frumuseții, dar siliți sa supraviețuiască în banalitatea acestei culturi în care ceea ce era odată simțire a degenerat în diversiune grosolana, în stimulente sau jalnice obiective decorative. Trist epilog al unui secol sfâșiat intre delirurile rațiunii și cruzimea armelor.
Elie Wiesel a spus ca la Auschwitz au murit omul și ideea de om. Asta s-a întâmplat și în epocile în care părea ca se produsese o ruptura, o asemenea scindare, încât dădeam peste riscul de a fi absorbiți de neant.
Asa cum se spune în "Los endemoniados", ființa umana se simte atrasa atât spre creație, cât și spre distrugere; iar acum ne aflam în unul din aceste momente. Trăim ca și cum am fi ajuns la ultimele margini ale existentei.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
[...]Din noaptea sinistra în care studenții au fost izgoniți din universitate cu bastoanele pentru a fi apoi închiși, când mii de universitari și intelectuali au fost nevoiți sa părăsească țara și apoi, când am devenit cunoscuți prin atrocitățile comise pe timpul dictaturii, singurul lucru care ne-a salvat de la disprețul universal a fost nivelul înalt al profesorilor noștri, biologilor, medicilor, fizicienilor, matematicienilor, astronomilor, scriitorilor și artiștilor chemați de prin toate părțile lumii, situându-ne deasupra tarilor puternic dezvoltate. Un arhitect pe nume Pelli i-a epatat pe americani prin originalitatea construcțiilor. Iar un fiu sau un nepot de emigrant ca Milstein a ajuns sa primească Premiul Nobel pentru progresul sau revoluționar în domeniul geneticii, dar a trebuit sa meargă la Universitatea din Cambridge, pentru ca aici nu avea nici măcar aparatele necesare pentru confirmarea ipotezelor sale.
Întreaga educație depinde de filozofia culturii care o cârmuiește, și din cauza acestor imitatori obedienți ai "tarilor avansate" - avansate în ce? - dam peste pericolul răspândirii și mai abitir a robotizării. Trebuie sa ne opunem golirii culturii noastre, devastate de acești economiști care știu doar de Produsul Intern Brut - niciodată nu a existat o expresie atât de izbutita - care reduc învățământul la cunoașterea tehnicii și a informaticii, folositoare afacerilor, dar lipsite de cunostințele fundamentale care revelează arta.
Orice educație e accesibila doar celor dinauntru zidurilor societății, deoarece lumea tehnicii și a informaticii care, desigur, ne va duce la o apropiere intre noi a însemnat, pentru marea majoritate, un abis insurmontabil.
[...]Educația nu tine de aspectul material, dar este decisiva pentru viitorul unui popor, deoarece reprezinta puterea sa spirituala, și din aceasta cauza este aservita celor care țin sa vândă țara ca pe niște birouri ale unor mari consorții străine. Da, dragii mei învățători, continuați sa rezistați, pentru ca nu putem permite ca învățământul sa se transforme într-un privilegiu.